Minciunile

de Adrian Păunescu

Dar, hai, să ne spunem minciuni importante,

Dar, hai, să ne spunem minciuni şi mai mici,

Aşa cum amanţii le mint pe amante

Şi ele îi mint pe pământ pe aici.

Dar, hai, să ne spunem cu patos braşoave,

Dar, hai, să vedem cine minte mai mult,

Ascultă delirul consoanelor grave,

Cum şi eu minciunile tale le-ascult.

E foarte frumoasă, e foarte frumoasă

Minciuna aceasta pe care mi-o spui,

Aşa că, te rog, şi pe mine mă lasă

Să palavrăgesc doar ce nu-i, doar ce nu-i.

Concurs de minciuni la echipe şi solo

Şi ies campioni mincinoşii cei mari,

Dar, dragă Păcală, tu ce faci acolo?

În campionate de ce nu apari?

Se minte cum nu s-a minţit niciodată,

E multă minciună la noi pe pământ,

Sunt false recursuri şi nu-i judecată,

Balanţa cea veche-a dreptăţii s-a frânt.

Dar, hai, să minţim fără nici o ruşine,

Dar, hai, să minţim în direct şi-n răspăr,

Că poate prin rău vom ajunge la bine,

Minciuna supremă va fi adevăr.

Oraţie de nuntă

de Adrian Păunescu

Astfel după tine se încheie toate.

Trag oblonul negru la fereastra mea.

Nu mai vreau decepţii, vreau singurătate,

Nu mai vreau iubire, voi abandona.

Avusesem dreptul şi eu, ca oricare,

La o nebunie, la un ultim glonţ

Ultima speranţă, ultima-ncercare

Dar în magazie era doar găblonz.

Nu-i nici o problemă, toate-s foarte bune.

Te-am iubit desigur, cum mi-ar sta să neg...

Şi cu pasiune, şi cu voluptate

Şi credeam în tine, vrednic şi întreg.

Hai, întinde mâna pentru despărţire

Schimbă-ţi telefonul, că şi eu mi-l schimb

Salutări miresei, salutări la mire,

Poate se rezolvă toate între timp.

Întră în mulţime, nimeni n-o să ştie

Două, trei persone care ne-au ascuns,

Eu voi ţine minte scurta nebunie

Şi-ntrebarea noastră fără de răspuns.

Firea ta ciudată n-o voi regăsi-o

Nici n-ar fi nevoie, tu rămâi un mit.

Nuntă fericită, te-am iubit, adio,

Nu întoarce capul, pleacă, te-am iubit!

Vezi că se confirmă bârfa despre mine:

Te-am lasat deodată crud şi nefiresc

Totuşi ţine minte, ţine bine minte

Te salvez de mine fiindcă te iubesc.

Totuşi, iubirea

de Adrian Păunescu

Şi totuşi există iubire

Şi totuşi există blestem

Dau lumii, dau lumii de ştire

Iubesc, am curaj şi mă tem.

Şi totuşi e stare de veghe

Şi totuşi murim repetat

Şi totuşi mai cred în pereche

Şi totuşi ceva sa-ntâmplat.

Pretenţii nici n-am de la lume

Un pat, întuneric şi tu

Intrăm în amor fără nume

Fiorul ca fulger căzu.

Motoarele lumii sunt stinse

Reţele pe căi au căzut

Un mare pustiu pe cuprins e

Trezeşte-le tu c-un sărut.

Acum te declar Dumnezee

Eu însumi mă simt Dumnezeu

Continuă lumea femeie

Cu plozi scrişi în numele meu.

Afară roiesc întunerici

Aici suntem noi luminoşi

Se ceartă-ntre ele biserici

Făcându-şi acelaşi reproş.

Şi tu şi iubirea există

Şi moartea există în ea

Îmi place mai mult când eşti tristă

Tristeţea, de fapt, e a ta.

Genunchii mi-i plec pe podele

Cu capul mă sprijin de cer,

Tu eşti în puterile mele,

Deşi închiziţii te cer.

Ce spun se aude aiurea,

Mă-ntorc la silaba dintâi,

Prăval peste tine pădurea:

Adio, adică rămâi.

Şi totuşi există iubire

Şi totuşi există blestem

Dau lumii, dau lumii de ştire

Iubesc, am curaj şi mă tem.

despre nemulțumire

Timpul: prezent

Locul: a treia planetă de la soare

Personaje: diverși indivizi

Problema: nemulțumire vis-s-vis de situația curentă

Rezolvare: acțiune în instanțele judecătorești

Exemple: vezi mai jos

1. un bărbat dă în judecată Sony ofticat pe faptul că jocurile video promovate de această companie nu sunt accesibile pentru nevăzători. Adică orbi, adică persoane care nu văd, visually challenged într-o formulare mai finuță. Țineți minte că este vorba de jocuri video, unde cuvântul video provine din limba latină și reprezintă acțiunea de a vedea cu ochii (pleonasmul forțat e folosit pentru a-mi sublinia indignarea). Auzind o aberație de asemenea proporții mintea omului normal încearcă să mențină un echilibru precar între amuzament și tristețe. Un programator de jocuri video în Braille ar fi culmea ironiei, o contradicție de termeni mai exagerată decât expresia "cel mai unic". Cu toată ingenuitatea mea recunosc că nu îmi pot imagina vreun mod în care o persoană deficientă vizual se poate bucura într-un mod oricât de îndepărtat de senzațiile provocate de un X-box sau Playstation 3 sau măcar de un Tetris amărât cumpărat din piață de la ruși. Nu încerc să fac bătaie de batjocură pe seama handicapului bietului om, dar trebuie să fii al dracului de plictisit/ prost/ resemnat/ rupt de realitate/ naiv/ prost/ nemulțumit/ deprimat/ ranchiunos/ a treia oară prost - pentru a avea pretenții atât de nerealiste și exagerate. Un bărbat adevărat fie își acceptă condiția fie încearcă să o depășească într-un mod elegant, nu ridicol (vezi Ray Charles, Stevie Wonder sau Andrea Bocelli. acesta din urmă se dă cu rolele, cu bicicleta și sare din avion, asta pe lângă faptul că e un cântăreț desăvârșit).

2. un indian, nu genul cu multe pene în vestimentație ci genul care venerează vacile, a înaintat un proces împotriva producătorului de deodorante Axe susținând că reclamele acestora sunt nerealiste și că produsul lor n-a reușit să-l ajute să-și găsească o parteneră de viață. Sau o parteneră de câteva luni. Nici măcar o parteneră de 3 ore de beție și un futai pe care respectiva să le regrete amarnic a doua zi. Într-o țară ce adăpostește mai mult de un miliard de locuitori, craiul nostru n-a reușit să păcălească nici un reprezentant al sexului opus să nu se mai opună sexului. Asta mă face să mă gândesc că poate, doar poate, există o posibilitate extrem de îndepărtată ca băiatul să aibe ceva nereguli. Îmi și vine să-l întreb: Ce ai bă de nu reguli și tu ceva? Îmi place cînd mă fac singur să râd.

3. un tânăr american a intentat/inventat un proces împotriva jocului online World of Warcraft pretinzând că nenumăratele ore pe care le-a petrecut jucându-se l-au făcut trist, singuratic și alienat social. Avocatul apărării ar putea susține că au de-a face cu o condiție preexistentă, succesele din tărâmul virtual fiind incompatibile cu o viață socială activă, sau cu o viată socială punct. Tânărul pretinde un milion de dolari drept reparație pentru situația jalnică în care l-a adus jocul respectiv. În eventualitatea nefericită în care reclamantul ar avea câștig de cauză (eventualitate în care eu îmi pierd orice speranță în umanitate), pun rămășag că ar continua să-și petreacă timpul alături de orci și elfi și vrăji și balauri, dar într-o casă mai mare, pe un calculator mai performant.

Așadar, în improbabilitatea că nu v-a plăcut ce am scris: Sue me!

apropos de bun simț

marea mea sursă de inspirație, Donny, menționa în treacăt lipsa coloanei vertebrale a lui Crin. mie mi se pare că gagiul are o postură destul de țeapănă în poza de mai sus, deși bănuiesc că Donny vorbea pur metaforic. orice asemănare dintre cele două poze este intenționată și rău voită

Incongruențe

deși la orice curs de comunicare ni se tot spune să nu începem niciodată cu o negație eu tocmai asta voi face.

Nu o să vă povestesc despre alegerile prezidențiale. Nu o să vă povestesc despre cum am votat cu fiecare din cei 12 candidați ai primului tur. Nu o să vă povestesc cum am acordat câte 6 (șase) voturi fiecărui prezidențiabil calificat în al 2-lea tur de scrutin. Nu o să vă spun cum Crin are coloană vertebrală doar pentru că rămâne consecvent în potrivnicia lui față de Băsescu. Nu o să vă spun nici că sunt de părere că nu va mai dura mult. Nu o să vă spun despre scandalul politic de proporții de pe plaiurile mioritice.

Nu o să vă spun că am testat autostrada Transilvania.

Nu o să vă spun nici că am fost mâhnit că naționala de handbal feminin a pierdut astăzi la mustață cu Norvegia. Nu o să vă spun nici că am fost foarte mulțumit de victoria aceleiași echipe din meciul cu Ungaria.

O să vă spun despre bărbăție.

Nu mă refer aici la bărbăție ca parte a organului reproductiv masculin (las pe mâna imaginației voastre traducerea în nenumărate limbi și expresii).

Mă refer efectiv la paradigma conceptului de „a fi bărbat”.

Ce înseamnă să fii bărbat? (luăm genul masculin ca pe un sine qua non)

Unii ar zice că înseamnă să ai o anumită vârstă, alții un anumit bagaj de cunoștințe. Unii ar zice că pentru a fi bărbat trebuie să ai mușchi, alții vene proeminente (da, există asemenea afirmații). Unii ar spune că trebuie să ai mult păr, alții, din contră, că trebuie să fii cuprins de precalviție. Unele fete/femei sunt atrase de un mic exces de grăsime abdominală, altele de pilozitățile pe care un mascul le deține în zona pectorală. Curajul, prezența de spirit și stoicismul șunt și ele menționate.

Andrei Gheorghe spune că „antrenamentul în diplomație duce la o pierdere în bărbăție”.

Eu cred că acest concept diferă în funcție de unghiul din care este privit, adică dacă este privit de ochiul rimelat din „căpșorul ei delicat” sau de ochiul unui client (și nu al unei cliente) al sistemului corecțional.

Un bărbat (așa cum este el privit prin ochelarii de pe nasul meu) nu trebuie să fie vânjos. El trebuie să fie calm, stăpân pe sine, trebuie să fie erudit. El trebuie să-i poată oferi sentimentul de siguranță și protecție (nu neapărat și starea) unei domnițe.

Un bărbat trebuie să fie galant, trebuie să fie destoinic.

Un bărbat trebuie să fie înțelegător și nu să încerce să înțeleagă...

(afirmație valabilă strict în interacțiunile dânsului cu o tânără)

Lună nouă

sau "De ce nu este Edward Cullen un vampir adevărat"

"Rata tot mai mare de eșec a căsătoriilor și a relațiilor în general poate fi pusă în cârca televiziunii și a producțiilor haliudiene. Ele impregnează idei nerealiste despre prinți pe cai albi și greuceni ai timpurilor moderne în căpșorul delicat și lipsit de rezistență al fetelor."

Rus "Donny" Dionisie, zilele trecute, citatul, nu poza

Poza e doar wishful thinking din partea mea


Concluziile de extrem bun simț ale lui Donny parcă au stârnit ceva în mine. Mai întâi un hohot de râs, apoi mi-au amintit de o doleanță mai veche de-a mea. De multă vreme încoace port o imensă indignare în legătură cu succesul nesimțit și mai ales nemeritat al seriei Twilight. Nu neapărat celor 4 volume groase de literatură de fast-food (se consumă extrem de ușor, dar uneori cad greu la stomac), ci mai ales adaptărilor cinematografice.

Twilight, un film de nota 5.8, abundă în reprezentații stânjenitoare și efecte speciale slăbuțe și e dominat de o naivitate crasă, nu insist. A doua felie, New Moon, adaugă o seriosă insultă injuriei inițiale în special prin încasările ridicol de exagerate pe care le poate atinge un film de nota 4.6. N-am să fac o recenzie unui film pe care probabil n-o să-l văd veci, problema mea este legată de neverosimilitatea romanței dintre vampirul sclipicios și adolescentina respectivă.

În primul rând, ăla nu are moacă de vampir, dacă îmi este permisă această formulare mai puțin academică. Ciufulitul cu alură de drogat profesionist strălucește la soare ca o grămăjoară delicată de diamante și e "vegetarian" într-ale suptului de sânge, preferă să vâneze animale în pădure în loc să se înfrupte din deliciozitățile meniului local cu specific uman. Și mă gândesc că ar fi existat destule frăgezimi și delicatese în liceul pe care îl frecventează aiurea numai pentru a păstra o urmă de conformism social. De parcă i-ar păsa cuiva. Familia aia e mai falsă decât o bancnotă de 7 dolari.

Și ca să vezi culmea obrăzniciei, amicul meu mai vrea și să aștepte până după căsătorie pentru a-și consuma dragostea la modul fizic. Nici un mascul de pe planeta asta nu este programat în acest fel și, în umila mea opinie, cred că filmul oferă un exemplu negativ pentru orice duduie ce intenționează să-și ofere cireașa alesului inimii. Vorbim aici de jocul absurd numit de unii generic "real life". Cu promisiunea iubirii eterne pe buze, tânărul flăcău o să-i înfulece lacom cireașa și o să scuipe satisfăcut sâmburele direct în fruntea ei idealistă pentru ca apoi să-și vadă liniștit de drum gândindu-se că mai sunt destui cireși în livadă.

Pentru ca puțin mai târziu, când croaziera lor întâlnește ape mai tulburi, Edward să-și pună traista'n băț, să-și ia lumea'n cap și colbu'n picioare și să plece la dracu'n praznic. Stau superputerile pe el ca purecii pe câinele comunitar și el se teme că n-o poate proteja pe împiedicata aia mică de turbatu' de frate'su . . . bullshit.

Un vampir adevărat (am ca referință Dracula de Bram Stoker și 'salem's Lot de Stephen King plus o mulțime de filme din același registru) se comportă în felul următor:

-stă toată ziua în casă, chiar dacă e înnorat și plouă și e vreme mohorâtă în principiu. se perindă pe străzi albastre doar sub giulgiul nopții;

-nu are sub nici o formă tendințe sinucigașe. poate consuma chiar și sîngele unor mici rozătoare dacă-i este necesar pentru a supraviețui (vezi cum se bea corect sângele de șobolan în Interview with a Vampire). foarte rar au altercații între ei, corb la corb nu-și scoate ochiu'. situația lui Blade e specială, el e numai pe jumate vampir și în cazul it's personal.

-simpla prezență a unui vampir vero induce teroare și o frică inexplicabilă, nicidecum reverii privind rochii albe, porumbei și dragoste veșnică;

-dințoșii hard-core preferă sângele de om. fiind ființe nobile și având vârste respectabile de sute sau mii de ani privesc de sus orice altă formă de viață, homosapienșii fiind considerați ei înșiși niște animale. de fapt, cu cât e victima mai tânără cât atât este sângele mai hrănitor. ajută și faptul că se pot alimenta din aceeași sursă în moduri repetate, victima fiind în miezul unei transe puternice;

-se pot transforma fie în lupi fie în lilieci fie în ambele. unii se pot teleporta. edward fuge repede-repejor în sus pe un trunchi de copac. wow!

Cred că am risipit destulă energie pe subiectul vampirului ce frânge inimi (la figurat), nu merita nici atât.

În principu, fără principii

Ați observat cum, în ultima vreme, Dumnezeu crește în popularitate?

Oamenii încep să pună orice rău care li (sau ni) se întâmplă pe seama lipsei de credinţă în Dumnezeu.

Spre exemplu, umblă vorba prin popor că rata tot mai ridicată de divorţuri este datorată faptului că trăim într-o lume tot mai lipsită de principiile solide pe care ni le impune Biserica.

Nici vorbă!

Rata tot mai mare de eșec a căsătoriilor și a relațiilor în general poate fi pusă în cârca televiziunii și a producțiilor haliudiene. Ele impregnează idei nerealiste despre prinți pe cai albi și greuceni ai timpurilor moderne în căpșorul delicat și lipsit de rezistență al fetelor.

Un alt factor ar putea fi și faptul că vârsta la care doi tineri(?) se căsătoresc în zilele noastre a crescut și implicit cresc și așteptările iar dezamăgirile sunt pe măsură. (vezi un post mai vechi pe tema relațiilor făcând click aici)

Nu pot să nu vă fac o trimitere către un articol care mie mi-a plăcut foarte mult. Este scris de Șerban Foarță și poate fi accesat făcând click aici.

De vină mai sunt și telefoanele mobile. Aceste terminale radio au fost miluite cu un notabil progres al tehnicii, ele evoluând ca dimensiune invers proporțional cu numărul funcțiilor de care sunt capabile. Celularele, cum sunt numite de publicul larg, sunt menite a ne oferi o libertate de mișcare însă oare nu sunt ele cele care ne îngrădesc libertatea deoarece ne fac disponibili oricând și oriunde pentru oricine?

O altă situație pentru apariția căreia este învinuită lipsa credinței în Dumnezeu este criza economică (știu și mie mi s-a părut cel puțin nostim). Afirmația de mai sus este făcută de Sever Voinescu în articolul său „De unde vine și cum s-ar trata criza”, publicat în Dilema Veche numărul 301 din 19 Noiembrie 2009.

Domnul Voinescu își susține afirmația prin încercarea de a corobora câteva trăsături care au cauzat criza mondială și anume lenea, lăcomia și vanitatea cu faptul că acestea sunt „păcate cumplite în toate religiile”. El se plânge că „preocuparea pentru cursul valutar este mai mare decât cea pentru mântuire”și spune că nu ne putem aștepta ca statul să facă ceva pentru a reinstaura încrederea în Dumnezeu (pentru a reinstaura dictatura BOR, e ce înțeleg eu din asta. Nu se va întâmpla niciodată deoarece statul e prea ocupat cu instaurarea dictaturii Băsescu) și nici ca BOR să ducă o campanie de marketing. Singurul lucru la care domnul Sever Voinescu speră este ca oamenii să resimtă această criză economică (îmi cer scuze pentru discontinuitate însă consider că criza economică este și mondială) ca pe o pedeapsă divină (!!!).

Mi se par niște aberații toate defecațiile produse de Domnul Voinescu și nu o să văd niciodată o deflație sau o scădere a PIB ca pe un potop trimis din ceruri.

Aș dori să vă mai rețin puțin atenția și să discutăm despre conceptul de Dumnezeu conturat de Octavian Paler în „Viața pe un peron” la care subscriu și eu.

Omul l-a descoperit pe Dumnezeu (și I-a și dat nume) nu privind pătura de ozon ci din teamă. Lui i-a fost frică de gândul că suntem doar pulbere și a căutat ceva opus neantului. „Dumnezeu e partea noastă care nu vrea să moară, care nu se poate consola” zice maestrul Paler.

Acesta e un Dumnezeu născut din singurătate și spaimă, din teroare și nu poate cârmui altfel decât prin teroare, condamnând la penitență prin sânge și foc pe oricine i se împotrivește, pe oricine nu-L adulează. Și-a trimis chiar și Fiul la moarte.

Octavian Paler afirmă că „...în locul paradisului pierdut s-a înălțat Golgota, în locul arborelui cunoașterii, s-a ridicat o cruce. În centrul credinței a apărut o crimă...”

Credința ne cere să îndurăm tot ce se întâmplă cu gândul la viața de apoi. Să lăsăm această viață pentru cei necredincioși, care se descurcă mai bine, cu gândul că se va face dreptate la judecata de apoi.

Nu!

Refuz să accept inutilitatea vieții noastre pământești și să trăiesc visând la ce va urma.

„Carpe diem” zice o veche zicală...

Dacă așa stau lucrurile renunț la credință...

.......sau poate am renunțat deja......

Banul poate

Citesc un afiș la lucru. Un monstruleț verde cu un singur ochi mă întreabă un lucru aparent banal: m-am întrebat vreodată dacă vreuna din bancnotele pe care le am în portofel au căptușit anusul vreunei stripteuze? Sincer nu mă întrebasem niciodată dacă bancnotele mele au plutit în imponderabilitatea pricinuită de bucile unei tinere care căuta doar să-și croiască drumul prin facultate.

Apoi, într-una din serile trecute, încercând să momesc un pui de somn în orele târzii ale nopții, mă surprind căzut pe gânduri. Ce aventuri, ce peripeții trăiesc plasticele sau hârtiile pe care le numim noi bani în decursul vieții lor? De dragul argumentului aleg o bancnotă oarecare, pe o perioadă oarecare, într-o țară relativ miculuță și liniștită.

Se poate că polimerul lucios părăsește tiparnița direct către sediul vreunei fabrici indistincte situate la 53km de mijlocul pustietății, ajungând să constituie o parte din salarul unui muncitor necalificat. Mai mult de jumătate din respectiva redevență e prăpădită în decursul aceleiași zi, culmea, pe spirtoase ieftine. Deficiența calitativă fiind compensată în mod evident prin abuzul cantitativ.

Ziua următoare, într-un exces sentimentalist ce simulează regretul bancnota noastră contribuie la achiziția unui cadou/mită pentru băietul muncitorului, proaspăt ajuns acasă după cea de a doua zi de școală, probabil într-o zi de marți. Poate chiar un volum cu poveștile fraților Grimm cu coperți colorate și legături slabe. Poate că baietul își marchează progresul literar cu un x timid în dreptul fiecărui basm parcurs, poate realizează în curând că ar fi mult mai matură o abordare cap-coadă. Poate nu.

Poate că aceeași foaie e folosită mai târziu de un prepubescent teribilist pentru primul pachet de țigări (e adevărat, te fac să pari mai cool). Poate că printr-un umor negru al ciclicității bancnota revine la respectivul nenorocit în timp pentru a fi rulată și folosită pentru a trage o linie. O linie de praf alb. În momentele de semi-luciditate, mai trage o linie, metaforică de data asta, observând că bilanțul celor 28 de ani ai săi rezumă la un rând de haine, o periuță de dinți trecută de prima tinerețe și vagi amintiri ale unei copilării standard. Poate se îneacă și tușește și nu-i place defel.

Aceeași bancnotă poate cumpăra medicamente, pilule, alifii pentru diverse dureri de șale și spate. Poate că 30.și.ceva de ani de spălat și frecat coridoare și podele în grupul școlar industrial local i-au deformat degetele și gâtul și spatele și somnul vine doar ajutat de farmaceutice și chiar și atunci e fragmentat și nesatisfăcător. Poate sunt eu cinic.

Poate bancnota e pusă la saltea de o persoană cu o înclinație spre economisire. Poate ajunge să putrezească acolo mai mulți ani, cheltuiala nefiind justificată. Poate iese din circulație. Poate e investită isteț și îi generează o gașcă de bancnote similare purtătorului. Poate investitorului îi plac cluburile de noapte, poate e generos cu bancnotele respective și le îndeasă delicat în fundurile dansatoarelor exotice, într-un efort asiduu de a le culturaliza. Cercul pare complet.

Deci, se poate.

Cordialitate... sau nu?

Ascult Clint Mansell.

Sunt visător şi trist.

Sunt trist deoarece această lume “modernă” este prea preocupată de superficialitate şi de materialism încât să mai poată avea grijă de inima sa…

Sunt trist pentru că din poporul cald am ajuns nişte cuburi de gheaţă. Nimănui nu îi mai pasă, nimeni nu mai este interesat…

Sunt trist că trebuie să ne anunţăm din timp vizitele pe care le facem prietenilor, că trebuie să ne facem programare, că lumea a ajuns un gigant cabinet (de orice fel vreţi voi) în care intri pe baza bonului de ordine...

Sunt trist că lumea a plină de cabotini.

O să spuneţi că sunt un învechit, un vetust, că trăim în epoca vitezei şi nimeni nu mai poate să se decupleze (vezi conceptul de downshifting).
O să-mi spuneţi că nu are nici un rost să îmi pun singur un nimb şi să mă autosanctific…

Câteodată mă întreb unde e bucuria vizitelor neaşteptate de odinioară?

Unde?

eroul

thanksgiving'ul meu

în aceste zile, când tot americanul cu frică de Doamne-Doamne trece prin grele momente de recensământ sentimental pricinuit de sărbătoarea preferată a supraponderalilor, cad și eu pe gânduri încercând să enumăr câteva lucruri pentru care sunt recunoscător. într-o ordine complet aiuritoare :

-mulțumesc fundașului lui Sevilla care a marcat în propria poartă, m-a făcut să zâmbesc;

-e bine că zilele acestea n-au fost temperaturi mai mici de -14gradeC, altfel mi-ar fi fost frig în cele două perechi de teniși pe care le port cu schimbul;

-mi-am testat stupizenia pe www.stupidtester.com și rezultatul confimă o veche bănuială, sunt doar 1% stupid. însă mă frământă enorm faptul că nu știu unde am greșit;

-sunt bucuros că am o unghieră foarte bună, e așa greu să găsești unghiere de calitate zilele astea;

-nu m-au afectat nici gripa aviară nici cea porcină. aștept cu drag simptomele unei gripe mai exotice totuși, o gripă cangurină, pinguină sau chiar elefantină;

-de asemenea, e un lucru bun că m-am putut abține și nu am cumpărat nimic din ce era afișat în Sky Mall Magazine, catalogul prezent pe zborurile U.S. Airways. Tentațiile erau nenumărate, variind de la lansatoare de bezele, ochelari de soare cu cameră video, palmieri artificiali cu beculețe până la seifuri, scări de incendiu portabile și bagheta magică a lui Harry Potter;

-mulțumesc astrelor că au făcut în așa fel încât nu am fost eu copilul acela pe care l-a pocnit Băsescu în moacă. ha!

„Nu e revuluţie, domnule, e reacţiune”

Astăzi... a căzut guvernul.

parcă doar ieri vedeam demisia în cor a opoziției (de fapt am citit despre ea pe NYTimes.com pentru că televiziunile românești mă dezgustă) și iată-ne azi cu o moțiune de cenzură care a trecut cu 254 voturi pentru și 176 împotrivă.

Leul o să o ia în jos, atât de „în jos” încât o să se trezească în Noua Zeelandă.

Nici măcar acest David care este BNR nu o să poată stăvili Goliatul care este prostia acestui om politic român (în general vorbind...)

Copilăriile politicienilor români o să tragă țara în jos. O să fie retrogradată de toate agențiile de rating și o să diminueze investițiile străine (deși un Leu scăzut e atractiv).

o să adâncească criza....

Ocești filfizoni certați cu bunul simț și mai ales cu rușinea făcând parte din „cel mai josnic clan” îmi repugnă în adevăratul sens al cuvântului. Îmi repugnă aceste încercări ale unor oameni mici de a pretinde că de fapt sunt mari. Îmi repugnă acest sfertodoct de care sunt conduși...

Fratilor va spun cinstit
Hai sa ne mutam la mare
O tara de orase goale
Singura noastra scapare....

graba... mușcă treaba!

Vi s-a întâmplat vreodată să vă grăbiți?

Deși, mai mult, o întrebare retorică ea e menită să ne reamintească de acea stare de irascibilitate. În cazul unor persoane se întâmplă ca această stare din urmă să capete amploare și chiar să facă uitate motivele pentru care se grăbeau.
Este și cazul unui ieșean.

Mihai N se afla în trafic având calitatea de pieton.
Până aici nimic suspect.

Ajunge dânsul la o zebră, iar pe principiu better late than pregnant, o ia agale către partea cealaltă a străzii. Drumul său îi este însă întrerupt de o vizită la spitalul „Sfântul Spiridon” din aceași localitate.
Probabil toți vă gândiți la ce e mai rău: că a fost lovit de un șofer vitezoman. Nici gând!
Acesta a fost MUȘCAT de abdomen de către un nene șofer grăbit deoarece încăleca zebra cu cu o viteză inadecvată....

Vă las pe voi să vedeți reportajul făcând click aici.

Oare exagerez când spun că nenelu' este un fiu de căţea?

cer parțial noros

"în orașu'n care plouă de trei ori pe săptămână..."

eu spăl geamuri.

Asta doar până când mă înțolesc în straie de doliu și merg să servesc pizze și paste. Dar nu ia nimeni masa în oraș pe vremea asta și mai ales pe vremurile astea de restriște. Așa că mă duc la film. Mă duc să văd "UP" și să mă conving că locul 19 din topul 250 iMDB este pe deplin meritat. Este, oarecum, nu intru acum în discuții. Însă filmulețul care a precedat "the moment i have been waiting for de câteva zile" m-a pus serios pe gânduri.

Eu știam că copiii, iertați cacofonia, că pruncii vin de altundeva. Este vorba de un loc la fel de roz care te poate face să te simți ca în al 9-lea cer. Probabil primele 8 ceruri sunt nașpa. Simbolismul scurt-metrajului semnat Pixar este tulburător de limpede, în lume sunt multe rele iar noi trebuie să ne punem casca și să le înfruntăm. Eu am ales să folosesc sarcasmul ca mecanism defensiv, pentru că cea mai bună apărare e retragerea. Schimbatul subiectului funcționează la fel de bine.




Ce face barza după ce aduce copiii? Se face mică și intră înapoi în pantaloni. Părerea mea.

Portret de familie

nu, nu este vorba despre piesa cântată de o domnișoară cu nume de culoare...

Este vorba despre un scurt-metraj produs de același Marian Crișan, câștigător al premiului pentru cel mai bun scurt-metraj la Festivalul de Film de la Sotckholm la sfârșitul anului trecut.
Premiul l-a luat pentru „Megatron” însă eu vă voi prezenta un alt filmuleț satirico-trist numit, simplu, „Portret de Familie”.

Este vorba despre un cuplu tânăr care dorește să iasă din tiparele și clișeele nunților obișnuite. Este un film bine realizat, cu majoritatea cadrelor drăguțe.

așa că puneți-vă cocoșii la microunde și Lunimi, Cameră, Acțiune!




Partea I:




Partea a II-a:



Partea a III-a

Cinemagicianul

La doar 4 ani după ce frații Lumiere au patentat proiectorul cinematografic, un alt francez, Georges Melies și-a imortalizat talentele de iluzionist pe peliculă. Considerat inventatorul efectelor speciale (sau cel puțin așa îmi place mie să gândesc), el folosește o simplă metodă a substituției pentru a se teleporta pe sine și pe simpatica sa asistentă.

Printre altele, Georgică al nost' este regizorul primelor filme horror și inițiatorul science-fictionului cinematografic (vezi poza de la adevărata aterizare pe lună, nu cea trucată de americani undeva prin deșert).

Erudiție

Întotdeauna (din iulie 2008 încoace) m-am minunat la vederea următoarei poze:




Cred că necesitatea unei explicări a cuvântului „tenului” spune foarte multe despre așteptările asupra nivelului de cultură a populației.

...așteptări bine fondate de altfel....

post promoțional (pentru Tibi și Codrin)

Ministerul Turismului a lansatclipul de promovare turistică externă a ţări.

Acesta se poate viziona accesând acest cuvânt.

De asemena mai există și Imnul Turistic al României, care se poate asculta aici.

Băieți, luați aminte...

Țară de călători

gata.


S-a încheiat perioada în care întreaga Europa face referire la simțul nostru civic și ne imploră să mergem la vot.
S-a terminat perioada de adânci frământări nocturne pe tema norocosului beneficiar al puterii noastre scurse prin pecetea cu marca „TATOV”.

S-a scurs și mult așteptata zi de 7 iunie 2009, zi de alegeri europarlamentare.

Câștigătorii sunt alianțe PSD+PC cu un punct (și mărunțiș) procentual în fața PD-Lului.
Nimic ieșit din comun.
Oricum nimeni nu a mai crezut în rivalitatea de fațadă dintre stânga și dreapta în urma experienței din toamna anului trecut...

Vedetele săptămânii au fost, oricum, Gheorghe Becali (numit în continuare JiJi), Corneliu Vadim Tudor ( numit în continuare Vadim) și Elena Băsescu (numită în continuare EBA).
Poate pentru cei mai nerealiști dintre voi (sau poate pentru cei mai optimiști) faptul că sus-numiții s-au calificat ca Parlamentar European vine ca o surpriză însă pentru noi, cei pragmatici, cu picioarele pe Pământ este doar cursul firesc al lucrurilor.

Pe mine, personal, mă surprinde procentul ridicat(?) de prezență la vot 27.67%. Este cu 10% peste așteptările mele.
S-au lansat discuții de blamare a tinerilor, de blamare a persoanelor cu studii superioare de prezența(?) foarte scăzută la vot. Nimeni nu realizează că oricare om cu IQul peste mărimea de la picior s-a blazat și este degustat de toate „miș-mașurile” care se fac și realizează că oricum nu ai pe cine alege fără a primi (BONUS) și pe celălalt.
A încetat să-i mai pese....

Oricum toată țara este plină de sfertodocți care poartă tricouri cu IinimăJiJi, plină de oameni care nu se deosebesc de animale decât prin acel „oposable thumb” pentru care rațiunea și autocontrolul sunt noțiuni necunoscute, plină de oameni iubitori de botox și de dușmani ai limbii române...

16% dintre votanți și-au exercitat dreptul constituțional pe listele suplimentare, din excursie...

New! Nou! Neu!

Salutare dragilor,

După cum deja ați observat acest lăcaș al gândurilor fără rost, album al fotografiilor din irealitatea cotidiană are o nouă față.

Oare de ce încercăm să etichetăm fiecare culoare și să îi atribuim mai multă masculinitate albastrului decât portocaliului, de ce să considerăm rozul o culoare mult mai feminină decât galbenul?

Varianta nouă și îmbunătățită este îndrăzneață și poate chiar văratică, tinerească.

Singurul lucru pe care aceasta nu-l deține este un titlu.

Vă las pe voi să veniți cu sugestii că eu plec s-o sărbătoresc...

A man's work is never done

Bănuiesc că titlul e destul de clar și poza de mai jos nu necesită nici un fel de explicații. A man's gotta do what a man's gotta do.

Autorul acestei opere de artă (conceptul nu e finalizat deocamdată).

Juniper Twist

Era o zi ca oricare alta, o zi ce nu promitea nimic, nici un vestitor al primăverii nu se încumeta să ridice glasul, precum deja celebrul aplaudac anonim ce strârnește timid avalanșa de bătăi din palme și chiote și încurajări și sughițuri.

L-am văzut pe marginea drumului, erau mai mulți ca el, dar el părea cel mai dezavantajat de soartă, zeița Fortuna îl tratase cu o crudă indiferență, era mic, micuț, miculuț chiar. Fusese crescut de un chinez (nume generic pentru persoana de origine asiatică cu care am tratat, putea la fel de bine să fie japonez sau corean, îmi deplâng ignoranța în paranteza asta) într-un mediu rece, neprietenos, lipsit de orice urmă de compasiune, în condiții inumane, motiv pentru care a crescut strâmb, diform chiar.

Dar eu am văzut ceva bun în el, un fel de modestie ce îi conferă o frumusețe intrinsecă, el nu încearcă să pară cool prin nici un fel de artificiu, el doar este.

Ce este el? Este bonsai-ul pe care l-am cumpărat azi numai pentru a-mi demonstra mie că încă mai există un licăr de spontaneitate în mine, că nu m-am plafonat, că mai am ceva de oferit.

Îl cheamă Juniper Twist, numele este un dublu entendre chiar isteț ocazie cu care îmi felicit inventivitatea. Este un ienupăr (juniper în engleză) puțin twisted (încovoiat) a cărui poveste tristă seamănă izbitor cu cea a lui Oliver Twist, personaj închipuit de Dickens. Sărmanul abia și-a stăpânit emoțiile până am reușit să-i fac aceste poze.



Bonsaii în general (și micul meu ienupăr în particular) sunt plante de termen lung. Achiziția și întreținerea lor reprezintă un adevărat commitment. Rezultă de aici că aș putea fi considerat un om cvasi-matur pentru că am făcut acest salt, sunt un fel de grown-up pentru că am grijă de o plantă care în 10 ani n-a crescut nici măcar cât un Pepsi la sfert, paradoxal.

Mă declar indignat!

Mă declar indignat de ubicuitatea semidocților sau, adesea, cvasidocților.

Am avut neplăcuta experiență de pătrunde (pentru scurt timp) în această lume a țărăniei fără limite sau poate a fost invers, poate ei au invadat cu nepăsare spațiul meu confortabil, spațiul meu de tihnă...

Nu o să ofer mai multe detalii despre acest incident din care mi-a fost imposibil să ies fără sechele majore si care îmi va rămâne în minte multă vreme de acum ci o să vă doresc ca destinul să vă cruțe de asemenea interacțiuni cu aceste persoane(?) numite de corectitudinea polictică engleză extremely rusticly-inclined.

Sunt uimit cât de inconștient de existența acestor specimene (chiar și în cea mai stingheră dugheană a mult preaiubitei noastre țări) am fos până aseară.

Îmi repugnă până și faptul că acești patibulari beneficiază de aceași forță de gravitație ca și noi, oamenii!