August Rush

Voice-over şoptit şi imaginea unui prunc într-un lan de grâu extaziindu-se pe magia muzicii produse de natură. Un băieţel deosebit, un Harry Potter a cărui invitaţie la şcoala de magie a fost rătăcită de sistemul poştal şi care la frageda vârstă de 11 şi 16 zile (da, le numără) evadează din orfelinat şi ia colbul New Yorkului în picioare în căutarea părinţilor care i-au oferit urechea muzicală.

Povestea face un ocol spre miraculoasa concepţie a micuţului. Mama maestră în mânuirea violoncelului şi tatăl solist într-o trupă oarecare îşi consumă dragostea imediat după ce se cunosc (cine-s eu să-i judec), iar rodul acestei pasiuni este descotorosit de tatăl fetii (rece, crud, dar plin de bune intenţii, stiţi voi, genul de intenţii care îţi pavează drumul spre iad şi mai pun şi borduri pe margine). Rezultatul e că cei doi loveri nu se mai văd şi, culmea dezolării, renunţă şi la muzică.

Copiluţul cade în mâinile unui anume Wizard (care abia ştie vrăji o muzicuţă by the way) sub îndrumarea şi pentru beneficiul căruia îşi dezvoltă talentul muzical. Asemănarea cu Fagin din celebrul Oliver Twist pare mai mult decât întâmplătoare. Ăsta micu ajunge la Julliard şi compune o piesă prin intermediul căreia speră că-şi va localiza părinţii, iar când îţi doreşti ceva îndeajuns de tare întreg universul bla-bla-bla...

Finalul filmului, înduioşător dar neverosimil, este la fel de greu de înghiţit ca un con de brad . Coloana sonoră însă compensează pentru orice neajuns făcând filmul uşor de digerat.

Coming soon în curând

Pentru cei care nu fac nimic toată ziua şi asta îi oboseşte teribil, pentru cei care au nevoie de o pauză de la statul degeaba, pentru cei care consideră duşul o corvoadă, pentru cei prea leneşi să-şi facă un sanviş, pentru ei nu am făcut nimic.

În schimb, pentru cei care nu-şi mai văd capul de trebi, cărora nu le ajung 24 de ore să-şi "facă făcutele" (vorba bunicii), pentru cei atât de ocupaţi că nu au timp nici măcar să savureze ştirile de la ora 5, dapăi să stea liniştiţi la un film, pentru ei venim cu o soluţie.

Este echivalentul cinematografic al fumatului pasiv, filme rezumate cât mai succint şi elocvent de nimeni altul decât subsemnatul. Pentru că ştiu cât de frustrant e atunci când discuţia deraiază spre universul haliudian şi te afli în întuneric sau pentru că nimeni nu mă ascultă când vorbesc, pentru noi, pentru toţi, demarăm rubrica "Lord of the Films".

Calling Dr. Dick

Numele din titlu se referă bineînţeles la forma mai prietenoasă a numelui Richard. Faptul asupra căruia doresc să vă atrag atenţia este totuşi altul. Am dat întâmplător peste această etichetă ataşată unei sticle de vin. Se pare că ea conţine un mesaj din partea asistentelor de la serviciul de urgenţă care doresc să mulţumească sincer producătorului pentru potenţarea prestaţiei medicului de gardă (whatever that means).

Nu ştiu dacă sângele de taur este donator universal şi a ajutat la salvarea unor vieţi, nu ştiu nici ce fel de spital e acela care permite unui doctor băut să animeze şi să reanimeze viaţa sexuală a asistentelor (şi în acest caz îmi pare sicer rău că nu am dat la medicină), nu ştiu nici măcar dacă cei responsabili cu marketingul au demarat campania de promovare sub influenţa bahică a sponsorului, în final nici nu ştiu de ce mă mai miră.

Trăim în România şi probabil că o merităm.

Spirit antreprenorial.

Dacă tot am început cu bancuri din această categorie nu m-am putut abţine să nu mai vă spun încă unul din aceaşi categorie, însă mai vechi puţin:


Se încheie Cina cea de Taină. Vine ospătarul cu nota de plată la Iisus. Se uită Iisus la notă şi înlemneşte: 30 de arginţi.
- Ioane, ai tu cumva 30 de arginţi?
- Nu, Doamne, am dat toţi banii la săraci.
- Andrei, ai tu cumva 30 de arginţi?
Acelaşi răspuns.
- Petre?
Petre ridică din umeri, nu are. Ultimul apostol:
- Iuda, ai tu cumva treizeci de arginţi?
- N-am, Doamne, dar am o idee...

Un trifoi cu... şapte foi.

În această seară am profitat de ziua de naştere a unui prieten (ocazie cu care îi urez La Mulţi Ani în modul cel mai public) pentru a mă sustrage de la ceea ce făceam. Nu are rost să vă povestesc exact ce era şi o să spun doar că era ceva important. În timp ce savuram distinsa licoare de malţ şi hamei apare în poză (a se citi încăpere) un tip destul de... interesant. Gagiul îşi intră repede în peisaj şi aflu că este de profesie viitor preot, dacă îmi permiteţi să mă exprim aşa. Nimic ce merită menţionat din discuţie până la un punct. A început să spună bancuri. Motivul pentru care voi reproduce bancul este faptul că mi s-a părut amuzant, dar şi mai amuzant spus de un preot. Uite-l:

Sfântul Petru şi Iisus jucau table. Sf. Petru aruncă zarurile: 1-1. Vine rândul lui Iisus: 7-7.
Sf. Petru: Bă Iisuse, ce dracu', am zis fără minuni!

Zero borat

Revenim în forță cu o știre din categoria „același gust cu zero zahăr”, cu un mare accent pus pe ZERO. Vreau să menționez faptul că zero e cea mai c00l cifră, din mai multe motive, dintre care voi enumera exact unul: Bond, James Bond e agentul zero-zero-șapte și îl bate la fund oricând pe comisarul Moldovan. În plus, cuvântul Zero e doar la un sunet distanță de Zorro, un alt super-erou ale cărui virtuți nu pot fi exprimate nici de cel mai desăvârșit maestru al condeiului.
Subiectul de astăzi se încadrează perfect într-un viitor utopic, un viitor cu zero ciobani care se descalță în compartimentul de tren. Știu că viitorul e nelimitat dar nu îmi voi bate capul cu infinitele variații ale acestei categorii printre care:
-zero grăsane cu probleme la capitolul încredere
-sesiuni cu zero examene trântite
-slujbe cu zero colegi/șefi fraieri sau enervanți
-zero taximestriști care să-ți bage religia pe gât
-beții crunte cu zero mamureli a doua zi
-gay parade cu zero incidente
-fotbal românesc cu zero blaturi
-conversații cu zero agramatisme
-știri tv cu zero informații (stai! dinastea avem deja)

Consider că am divagat destul și se poate reveni la ccea ce a vrut să spun în primul rând. E o mică anecdotă despre cum am fost și eu furat în România sau, cu alte cuvinte, cum am dat eu bani pe bilet cu loc că să stau în picioare. NU ajunge că vagonul în care aveam bilet era cu vreo 5 metri mai încolo de unde se termina peronul, dar când mă uit înlontru, trei dintre colegii lui Dorel ăla din reclamă erau întinși pe cele 6 locuri disponibile.
Sfiala mă împiedică să îi smulg din reveria pe care o savurau în acel moment, noroc cu un tip mai fâșneț care vrea neapărat să ne facă un bine și deschide ușa. Mirosul care a evadat nu poate fi redat nici de maestrul amintit mai sus, dar eu, în aroganța mea, voi încerca: dacă fructul pasiunii dintre un pește mort și un homeless ar fi ingurgitat de un sconcs, așa ar mirosi după ce sconcsul a vomitat pe o grămadă de ouă stricate și urină de porc mistreț.
Ideea este că, deși ce era al meu era pus deoparte, a trebuit să-mi caut alt loc și chiar să mă uit puțin pe geam de'a'm'picioarelea în liniștea nopții. Treacă de la mine, să fiți voi sănătoși...

Lights, camera, action!

Ca să nu zică lumea că sunt demodat şi de modă veche (deşi aceste 2 expresii inseamnă acelaşi lucru şi folosirea concomitentă a lor e un pleonasm, am ales folosirea ambelor pentru a adăuga emfază) m-am decis să adaug şi eu un film postului meu. De fapt, postul este despre filmul postat. Hmmm, devine complicat. Să trecem deci la aceste 2 persoane a căror destin va fi schimbat pentru totdeauna. De acum încolo talentul lor va putea fi admirat de o lume întreagă şi, cine ştie, poate chiar de către un căutător de talente (vezi englezescul "Talent Seeker" sau "scout") de la Hollywood.

Ceea ce aceste 2 păpuşi masculine întreprind în acest material video nu poate fi comentat, este mai presus de cuvinte. Se poate spune doar atât că ceea ce a fost imortalizat în acest filmuleţ nu reprezintă un model de utilizare a coşului de cumpărături ci poate fi caracterizat drept entărteinmănt. Ei au intrat în lumea şoubizului (cuvântul folosit de unii pentru o persoană a cărui scop şi menire este distrarea celorlalţi este bufon sau clovn, dar evul mediu e demult plecat - asta, desigur, fără nici o referire la persoanele din videoclip) fără intenţia de a face un profit. Altruismul lor nelimitat le permite să delecteze globul pământesc cu bunurile lor masculine (a se vedea englezescul "man-goods") fără a cere nimic în schimb. Acestea fiind zise vă las să puneţi popcornul în microunde deoarece vă aşteaptă 12 secunde de încântare vizuală.

Tinereţe fără bătrâneţe?

Eram zilele trecute într-un taxi şi taximetristul asculta un post creştin. Nu vă place când se întâmplă asta? Când taximetristul ascultă muzică la un volum foarte mare (sau doar deranjant), problemă nu foarte gravă deoarece majoritatea se conformează dacă îi rugăm politicos să dea mai încet, sau când ascultă muzică creştină (* a se vedea postul meu anterior despre cacofonii) situaţie în care nu avem ce face, doar tăcem şi... asta e. Mai e şi situaţia în care primim sfaturi de la aceşti cavaleri ai pedalei de acceleraţie. Câtă generozitate din partea lor să ne reamintească să mergem la biserică duminica sau să fim buni şi înţelegători cu aproapele nostru. Pe departe cea mai neplăcută situaţie este însă aceea în care ne urcăm într-un taxi şi suntem întâmpinaţi de un miros neplăcut. Am experimentat pe pielea mea, sau nasul meu, asta săptămâna trecută. Vară, toropeală temperaturi ce speriau cu scindarea particulele de mercur din termometre, iar nenea taximetrist cu toate geamurile închise. Mă uit frumos dacă are odorizant (evident, am mai păţit-o) -avea, văd geamurile urcate şi mă gândesc, fiind o maşină relativ nouă, că poate are sistem de climatizare şi urc. MARE GREŞEALĂ. Probabil că odorizantul s-a resemnat şi el sau era epuizat după o luptă asemănătoare cu cea dintre David şi Goliat dar fără trucuri. Odată ce i-am dat bice nu mai aveam ce să fac. Mirosul începea să îmi bucleze părul nazal aşa că nu m-am putut abţine şi am scos capul pe geam, mergând aşa tot restul drumului.
Observ că am divagat puţin aşa că o să mă întorc la povestea îniţială cu taximetristul care asculta postul creştin. Nu era muzică ci era un nene (preot cred) care îşi spunea părerea lui şi mai mult îşi afirma împotrivirea faţă de căsătoriile dintre persoane cu o diferenţă de vârstă semnificativă. La început am plănuit să m adâncesc într-ale mele dar vocea lui mieroasă mă îmbia să-l ascult. Nu am rămas eu cu multe dar o idee mi-a rămas în minte. Nenea ăsta zicea că la cuplurile cu diferenţă mare de vârstă între iubiţi (nu contează în ce direcţie, adică cine e mai bătrân) apare un fenomen de inegalitate. Adică persoana mai în vârstă nu mai este percepută ca un egal ci ca una mai înţeleaptă, mai ştiutoare, o persoană care va lua toate deciziile în loc să le ia împreună. Zicea că se trece puţin spre relaţie tată-fiică sau mamă-fiu, după caz, şi nu este corect şi nu ar trebui să se întâmple.
Stau eu şi mă gândesc, oare nu are puţină dreptate? Evident din calcul trebuie să excludem căsătoriile bazate pe interese şi să le considerăm doar pe cele întemeiate pe bază de sentimente. Eu tind să cred că persoana mai provocată cronologic din cuplu va fi mai influentă...
A nu se înţelege greşit, nu sunt împotriva acestui fel de căsătorii şi consider că acestea ar trebui să facă ambele peroane fericite iar vârsta şi averea nu ar trebui să conteze. Probabil ştiu ce va urma oricum, dar este interesant de notat ideea domnului cu voce îmbietoare.

Definiția rasismului

Într-un vagon de tren se așază doi tipi, întâmplător unul e român și unul e maghiar. Urmeză dialogul:
U: Beszelsz magyarul? (vorbești maghiareză adică)
R: . . . (nu zice nimic, se încruntă ușor)
U: (după se gândește puțin și bea niște suc, începe) Gheorghe Hagi, Gheorghe Popescu
R: . . .
U: Marius Lăcătuș, Victor Pițurcă, Bănel (râde)
R: . .
U: Dobrin, Chivu, Contra, Mutu

R: Dute-n pizda mă-tii de ungur

This little piggy stayed home

"Febra fotbalului" își arată deja colții printre împătimiți. Cu multe zile înaintea începerii efective a ostilităților se fac planuri, rezervări, pronosticuri, pariuri, se pun deoparte pungi cu semințe dinalea bune, pentru ocazii speciale și se dezbate îndelung succesul teoretic pe care "ai noștrii" l-ar putea avea. Într-o lume perfectă.

Venim deci cu această imagine în întâmpinarea oricăror eșecuri, consolându-ne anticipat cu un tradițional "Îmi bag piciorul!"

Până data viitoare, Hai România !

Cacofoniile - o greseală gramaticală?

Eu nu cred în cacofonii. Dacă alăturarea a două cuvinte inofensive îi duce pe unii cu gândul la trivialităţi, este problema lor. De multe ori, construcţiile la care ajungem încercând să evităm o cacofonie zgârie urechea mai rău decât cacofonia însăşi. Alte limbi nu se străduie deloc să le evite şi cred că spaima pe care cacofoniile le provoacă vorbitorilor de limbă română se datorează numai automatismelor învăţate în şcoala primară.

Dileme vechi în cuvinte noi...

Ce înseamnă relaţiile? Doi oameni locuind împreună şi "împărţind acelaşi pat", doi oameni care se dedică în totalitate unul altuia? Există oare aşa ceva? Este oare posibil? Şi aici nu mă refer la partea cu împărţitul patului. Există oare relaţie perfectă, există oare om complet dedicat, există oare persoană care nu a fost dezamăgită niciodată? Eu nu cred că un om poate fi perfect, nu cred că există un om care să nu fi greşit niciodată.
Şi dacă asta e adevărat oare de ce continuăm să căutăm, oare de ce suntem dispuşi să facem compromisuri tot mai mari doar pentru a scăpa de frica de singurătate? Oare de ce speranţa moare ultima? De ce nu suntem în stare să iertăm o greşeală făcută de "persoana pe care o iubim" şi din moment ce nici noi nu suntem perfecţi de ce căutăm perfecţiunea? De ce o relaţie de ani de zile se poate termina datorită unei mici greşeli comise (şi aflată/mărturisită)? De ce încrederea este atât de uşor de pierdut dar în acelaşi timp atât de greu de câştigat? Cum poate o amintire neplăcută şterge din memorie luni de zile pline cu amintiri plăcute?
Eu cred că cei mai fericiţi sunt cei dispuşi la compromisuri cât mai mari, cei care trec cu vederea peste micile momente de slăbiciune, cei care aleg să-şi amintească doar clipele plăcute. De ce nu există astfel de oameni? De ce nu putem accepta şi minusurile de natură comportamentală ale persoanei pe care o iubim? Am ajuns să putem accepta faptul că e puţin supraponderal(ă) dar nu putem accepta faptul că e încăpăţânat(ă), acceptăm 2 coşuri pe faţă dar nu acceptăm să întoarcă capul după altcineva pe stradă. În fond tot pe noi ne are şi doar pentru noi ar face orice, dar e de neiertat faptul că i-a zâmbit mai larg decât ar fi trebuit chelneriţei/chelnerului când a adus nota.
Mai există încă o altă categorie care câştigă teren în ultima vreme: superficialii. Poate fiecare din noi are o latură superficială (mai mult sau mai puţin dezvoltată). În cazul acestora situaţia e opusă. Ei sunt dispuşi să treacă peste faptul că nu poţi lega 2 fraze sau faptul că nu ştii capitala Irlandei dar nu pot accepta nici cea mai mică imperfecţiune a fizicului.
Mă duce gândul la Beigbeder când spunea că bărbaţii care fac sex cu femei frumoase sunt gay. Spunea că aceştia în loc să se concentreze asupra partenerei se gândesc la privirile celorlalţi bărbaţi, la ciuda care îi cuprinde iar faptul că te gândeşti la alţi bărbaţi (bărbat fiind) în timpul actului sexual (indiferent ce gen ar avea partenerul) te face gay.
Cele mai mari enigme ale omenirii după femei sunt relaţiile. Sau poate sunt corelate... Hmmm

Polemici

- Cum se zice corect: funicular sau furnicular?
- La ce mă?

Plutocraţie.

Întotdeauna m-am întrebat cine sunt de fapt adevăraţii oameni care iau deciziile politice. Adică mă întreb dacă are vreo importanţă cine este ales într-o funcţie de conducere sau aceştia sunt doar nişte marionete legate de aţele adevăraţilor oameni din spatele jocurilor, de aţele oamenilor a căror putere provine din faptul că dispun de o avere suficient de mare încât să finanţeze bugete de partid pentru a li se îndeplini dorinţele şi pentru a fi favorizaţi de anumite politici, de aţele plutocraţilor.
Oare are rost să votăm?
Trebuie să avem încredere, trebuie să ne pese, trebuie.....

Banc scurt

De ce isi tot cearta fachirul copiii?

Pentru ca sar in pat.

Caracter amorf.

Oare de ce toţi tinerii sunt incapabili de a lua o decizie? Oare societatea modernă ne oferă prea multe posibilităţi? Oare e de vină capitalismul că ne dă de toate şi nu ştim ce să alegem, sau comunismul că s-au luat deciziile pentru noi şi ne.am obişnuit aşa. Românul din ziua de azi nu mai e în stare să aleagă nici măcar o cafea. Ajungi într-o cafenea şi ai atătea variante: cafea cu lapte, fără lapte, cu sirop, frappe, lungă, scurtă, grasă, slabă, cu alune şi aşa mai departe. Probabil o să se ajungă să nu mai ştim ce gust are cafeaua, aia neagră cum se zice, aia adevărată. Poate se va ajunge să se facă o cafea cu gust de.... cafea.
Poate felul în care suntem crescuţi e de vină, poate ar trebui să ni se dea mai multă libertate de mici, poate ar trebui să fim investiţi cu mai multă încredere încă de mici, să nu ni se spună ce să facem, ci să fim sfătuiţi, să nu ni se dicteze la şcoală ci să învăţăm să luăm notiţe. Poate ar trebui să ne implicăm în mai multe activităţi extracuriculare, să luăm iniţiativă.
Ar trebui să fim în stare să alegem la ce facultate/master vrem să mergem, nu să aplicăm la toate şi apoi să alegem bazându-ne pe motive superficiale. Poate ar trebui să fie examen de admitere, astfel vei putea hotărâ din timp fiind nevoit să te pregăteşti.
Poate ar trebui să vrem mai mult, sau măcar să ştim ce...

Capra cu 3 iezi si sanul cu 4 sfarcuri

Vazand acesta imagine nu m-am putut abtine sa nu trec in revista (si daca nu m-am hotarat asupra revistei scriu in blog) o serie de dificultati de ordin tehnic care ar putea aparea in situatia in care acest 'multiple-nipple' ar fi ceva mai mult decat un vis umed al CGI-ului:

1. in cazul in care capra din imagine chiar are 3 iezi, ii poate alapta pe toti de la o tzatza, ramanandu-i un sfarc si pentru the big bad wolf (de fapt asta ar fi mai mult o optiune bonus decat o problema propriu-zisa);

doi. in cazul in care a fatat un singur prunc nu vreau sa-mi imaginez cat de zapacit ar fi micutzul in fata acestei multitudini de variante: lapte normal, degresat, half-and-half sau cu cacao ?

c. acelasi efect il pot obtine singur cu doar 400ml de tarie, desi efectul e de scurta durata; ma intreb cine ar fi in stare sa-si monteze un asa upgrade si mai ales, pentru ce?

astept cu nerabdare raspunsuri si, daca nu cer prea mult, chiar si un test-drive

Vedete...

Care-i treaba şi cu Mihai Trăistariu ăsta? Nu înţeleg de ce se vede el aşa mare vedetă, din moment ce e un zero barat în muzică. Mai are şi părul ăla făcut parcă să te scoată din sărite. Parcă e o oaie bălană.

Declar pe proprie raspundere

-motivul pentru care am ales sa contribui la blog: imi da o ocupatie si ma impiedica sa fac altceva cu adevarat constructiv, dar mai ales e gratis. Intotdeauna m-a fascintat obsesia romanilor (si nu numai) pentru chestii gratis, pentru castiguri nemuncite, pentru o mocareala, un chilipir, ceva acolo. Pun pariu ca romanii s-ar intelege cu nashu' si pentru calatoriile in timp;

-din diverse cauze m-am decis sa trec peste perioada mea 'web shy' si sa imi revars sentimentele, ofurile si pasiunile intr-o maniera mult mai vizibila; nutresc insa speranta ca sa nu fie nevoie de interventii serioase sau chiar bine-gandite aici iar spatiul pe care ni-l ofera cu generozitate internetul sa-l umplem cu prostioare, glume, bancuri si alte nimicuri pentru ca, nu-i asa, lucrurile mici fac deliciul vietii;

-acestea fiind zise, imi urez mult noroc si sanatate in continuare.