luni, 30 noiembrie 2009

Cordialitate... sau nu?

Ascult Clint Mansell.

Sunt visător şi trist.

Sunt trist deoarece această lume “modernă” este prea preocupată de superficialitate şi de materialism încât să mai poată avea grijă de inima sa…

Sunt trist pentru că din poporul cald am ajuns nişte cuburi de gheaţă. Nimănui nu îi mai pasă, nimeni nu mai este interesat…

Sunt trist că trebuie să ne anunţăm din timp vizitele pe care le facem prietenilor, că trebuie să ne facem programare, că lumea a ajuns un gigant cabinet (de orice fel vreţi voi) în care intri pe baza bonului de ordine...

Sunt trist că lumea a plină de cabotini.

O să spuneţi că sunt un învechit, un vetust, că trăim în epoca vitezei şi nimeni nu mai poate să se decupleze (vezi conceptul de downshifting).
O să-mi spuneţi că nu are nici un rost să îmi pun singur un nimb şi să mă autosanctific…

Câteodată mă întreb unde e bucuria vizitelor neaşteptate de odinioară?

Unde?

vineri, 27 noiembrie 2009

eroul

thanksgiving'ul meu

în aceste zile, când tot americanul cu frică de Doamne-Doamne trece prin grele momente de recensământ sentimental pricinuit de sărbătoarea preferată a supraponderalilor, cad și eu pe gânduri încercând să enumăr câteva lucruri pentru care sunt recunoscător. într-o ordine complet aiuritoare :

-mulțumesc fundașului lui Sevilla care a marcat în propria poartă, m-a făcut să zâmbesc;

-e bine că zilele acestea n-au fost temperaturi mai mici de -14gradeC, altfel mi-ar fi fost frig în cele două perechi de teniși pe care le port cu schimbul;

-mi-am testat stupizenia pe www.stupidtester.com și rezultatul confimă o veche bănuială, sunt doar 1% stupid. însă mă frământă enorm faptul că nu știu unde am greșit;

-sunt bucuros că am o unghieră foarte bună, e așa greu să găsești unghiere de calitate zilele astea;

-nu m-au afectat nici gripa aviară nici cea porcină. aștept cu drag simptomele unei gripe mai exotice totuși, o gripă cangurină, pinguină sau chiar elefantină;

-de asemenea, e un lucru bun că m-am putut abține și nu am cumpărat nimic din ce era afișat în Sky Mall Magazine, catalogul prezent pe zborurile U.S. Airways. Tentațiile erau nenumărate, variind de la lansatoare de bezele, ochelari de soare cu cameră video, palmieri artificiali cu beculețe până la seifuri, scări de incendiu portabile și bagheta magică a lui Harry Potter;

-mulțumesc astrelor că au făcut în așa fel încât nu am fost eu copilul acela pe care l-a pocnit Băsescu în moacă. ha!