L-am văzut pe marginea drumului, erau mai mulți ca el, dar el părea cel mai dezavantajat de soartă, zeița Fortuna îl tratase cu o crudă indiferență, era mic, micuț, miculuț chiar. Fusese crescut de un chinez (nume generic pentru persoana de origine asiatică cu care am tratat, putea la fel de bine să fie japonez sau corean, îmi deplâng ignoranța în paranteza asta) într-un mediu rece, neprietenos, lipsit de orice urmă de compasiune, în condiții inumane, motiv pentru care a crescut strâmb, diform chiar.
Dar eu am văzut ceva bun în el, un fel de modestie ce îi conferă o frumusețe intrinsecă, el nu încearcă să pară cool prin nici un fel de artificiu, el doar este.
Ce este el? Este bonsai-ul pe care l-am cumpărat azi numai pentru a-mi demonstra mie că încă mai există un licăr de spontaneitate în mine, că nu m-am plafonat, că mai am ceva de oferit.
Îl cheamă Juniper Twist, numele este un dublu entendre chiar isteț ocazie cu care îmi felicit inventivitatea. Este un ienupăr (juniper în engleză) puțin twisted (încovoiat) a cărui poveste tristă seamănă izbitor cu cea a lui Oliver Twist, personaj închipuit de Dickens. Sărmanul abia și-a stăpânit emoțiile până am reușit să-i fac aceste poze.
Bonsaii în general (și micul meu ienupăr în particular) sunt plante de termen lung. Achiziția și întreținerea lor reprezintă un adevărat commitment. Rezultă de aici că aș putea fi considerat un om cvasi-matur pentru că am făcut acest salt, sunt un fel de grown-up pentru că am grijă de o plantă care în 10 ani n-a crescut nici măcar cât un Pepsi la sfert, paradoxal.
