Minciunile

de Adrian Păunescu

Dar, hai, să ne spunem minciuni importante,

Dar, hai, să ne spunem minciuni şi mai mici,

Aşa cum amanţii le mint pe amante

Şi ele îi mint pe pământ pe aici.

Dar, hai, să ne spunem cu patos braşoave,

Dar, hai, să vedem cine minte mai mult,

Ascultă delirul consoanelor grave,

Cum şi eu minciunile tale le-ascult.

E foarte frumoasă, e foarte frumoasă

Minciuna aceasta pe care mi-o spui,

Aşa că, te rog, şi pe mine mă lasă

Să palavrăgesc doar ce nu-i, doar ce nu-i.

Concurs de minciuni la echipe şi solo

Şi ies campioni mincinoşii cei mari,

Dar, dragă Păcală, tu ce faci acolo?

În campionate de ce nu apari?

Se minte cum nu s-a minţit niciodată,

E multă minciună la noi pe pământ,

Sunt false recursuri şi nu-i judecată,

Balanţa cea veche-a dreptăţii s-a frânt.

Dar, hai, să minţim fără nici o ruşine,

Dar, hai, să minţim în direct şi-n răspăr,

Că poate prin rău vom ajunge la bine,

Minciuna supremă va fi adevăr.

Oraţie de nuntă

de Adrian Păunescu

Astfel după tine se încheie toate.

Trag oblonul negru la fereastra mea.

Nu mai vreau decepţii, vreau singurătate,

Nu mai vreau iubire, voi abandona.

Avusesem dreptul şi eu, ca oricare,

La o nebunie, la un ultim glonţ

Ultima speranţă, ultima-ncercare

Dar în magazie era doar găblonz.

Nu-i nici o problemă, toate-s foarte bune.

Te-am iubit desigur, cum mi-ar sta să neg...

Şi cu pasiune, şi cu voluptate

Şi credeam în tine, vrednic şi întreg.

Hai, întinde mâna pentru despărţire

Schimbă-ţi telefonul, că şi eu mi-l schimb

Salutări miresei, salutări la mire,

Poate se rezolvă toate între timp.

Întră în mulţime, nimeni n-o să ştie

Două, trei persone care ne-au ascuns,

Eu voi ţine minte scurta nebunie

Şi-ntrebarea noastră fără de răspuns.

Firea ta ciudată n-o voi regăsi-o

Nici n-ar fi nevoie, tu rămâi un mit.

Nuntă fericită, te-am iubit, adio,

Nu întoarce capul, pleacă, te-am iubit!

Vezi că se confirmă bârfa despre mine:

Te-am lasat deodată crud şi nefiresc

Totuşi ţine minte, ţine bine minte

Te salvez de mine fiindcă te iubesc.

Totuşi, iubirea

de Adrian Păunescu

Şi totuşi există iubire

Şi totuşi există blestem

Dau lumii, dau lumii de ştire

Iubesc, am curaj şi mă tem.

Şi totuşi e stare de veghe

Şi totuşi murim repetat

Şi totuşi mai cred în pereche

Şi totuşi ceva sa-ntâmplat.

Pretenţii nici n-am de la lume

Un pat, întuneric şi tu

Intrăm în amor fără nume

Fiorul ca fulger căzu.

Motoarele lumii sunt stinse

Reţele pe căi au căzut

Un mare pustiu pe cuprins e

Trezeşte-le tu c-un sărut.

Acum te declar Dumnezee

Eu însumi mă simt Dumnezeu

Continuă lumea femeie

Cu plozi scrişi în numele meu.

Afară roiesc întunerici

Aici suntem noi luminoşi

Se ceartă-ntre ele biserici

Făcându-şi acelaşi reproş.

Şi tu şi iubirea există

Şi moartea există în ea

Îmi place mai mult când eşti tristă

Tristeţea, de fapt, e a ta.

Genunchii mi-i plec pe podele

Cu capul mă sprijin de cer,

Tu eşti în puterile mele,

Deşi închiziţii te cer.

Ce spun se aude aiurea,

Mă-ntorc la silaba dintâi,

Prăval peste tine pădurea:

Adio, adică rămâi.

Şi totuşi există iubire

Şi totuşi există blestem

Dau lumii, dau lumii de ştire

Iubesc, am curaj şi mă tem.

despre nemulțumire

Timpul: prezent

Locul: a treia planetă de la soare

Personaje: diverși indivizi

Problema: nemulțumire vis-s-vis de situația curentă

Rezolvare: acțiune în instanțele judecătorești

Exemple: vezi mai jos

1. un bărbat dă în judecată Sony ofticat pe faptul că jocurile video promovate de această companie nu sunt accesibile pentru nevăzători. Adică orbi, adică persoane care nu văd, visually challenged într-o formulare mai finuță. Țineți minte că este vorba de jocuri video, unde cuvântul video provine din limba latină și reprezintă acțiunea de a vedea cu ochii (pleonasmul forțat e folosit pentru a-mi sublinia indignarea). Auzind o aberație de asemenea proporții mintea omului normal încearcă să mențină un echilibru precar între amuzament și tristețe. Un programator de jocuri video în Braille ar fi culmea ironiei, o contradicție de termeni mai exagerată decât expresia "cel mai unic". Cu toată ingenuitatea mea recunosc că nu îmi pot imagina vreun mod în care o persoană deficientă vizual se poate bucura într-un mod oricât de îndepărtat de senzațiile provocate de un X-box sau Playstation 3 sau măcar de un Tetris amărât cumpărat din piață de la ruși. Nu încerc să fac bătaie de batjocură pe seama handicapului bietului om, dar trebuie să fii al dracului de plictisit/ prost/ resemnat/ rupt de realitate/ naiv/ prost/ nemulțumit/ deprimat/ ranchiunos/ a treia oară prost - pentru a avea pretenții atât de nerealiste și exagerate. Un bărbat adevărat fie își acceptă condiția fie încearcă să o depășească într-un mod elegant, nu ridicol (vezi Ray Charles, Stevie Wonder sau Andrea Bocelli. acesta din urmă se dă cu rolele, cu bicicleta și sare din avion, asta pe lângă faptul că e un cântăreț desăvârșit).

2. un indian, nu genul cu multe pene în vestimentație ci genul care venerează vacile, a înaintat un proces împotriva producătorului de deodorante Axe susținând că reclamele acestora sunt nerealiste și că produsul lor n-a reușit să-l ajute să-și găsească o parteneră de viață. Sau o parteneră de câteva luni. Nici măcar o parteneră de 3 ore de beție și un futai pe care respectiva să le regrete amarnic a doua zi. Într-o țară ce adăpostește mai mult de un miliard de locuitori, craiul nostru n-a reușit să păcălească nici un reprezentant al sexului opus să nu se mai opună sexului. Asta mă face să mă gândesc că poate, doar poate, există o posibilitate extrem de îndepărtată ca băiatul să aibe ceva nereguli. Îmi și vine să-l întreb: Ce ai bă de nu reguli și tu ceva? Îmi place cînd mă fac singur să râd.

3. un tânăr american a intentat/inventat un proces împotriva jocului online World of Warcraft pretinzând că nenumăratele ore pe care le-a petrecut jucându-se l-au făcut trist, singuratic și alienat social. Avocatul apărării ar putea susține că au de-a face cu o condiție preexistentă, succesele din tărâmul virtual fiind incompatibile cu o viață socială activă, sau cu o viată socială punct. Tânărul pretinde un milion de dolari drept reparație pentru situația jalnică în care l-a adus jocul respectiv. În eventualitatea nefericită în care reclamantul ar avea câștig de cauză (eventualitate în care eu îmi pierd orice speranță în umanitate), pun rămășag că ar continua să-și petreacă timpul alături de orci și elfi și vrăji și balauri, dar într-o casă mai mare, pe un calculator mai performant.

Așadar, în improbabilitatea că nu v-a plăcut ce am scris: Sue me!

apropos de bun simț

marea mea sursă de inspirație, Donny, menționa în treacăt lipsa coloanei vertebrale a lui Crin. mie mi se pare că gagiul are o postură destul de țeapănă în poza de mai sus, deși bănuiesc că Donny vorbea pur metaforic. orice asemănare dintre cele două poze este intenționată și rău voită

Incongruențe

deși la orice curs de comunicare ni se tot spune să nu începem niciodată cu o negație eu tocmai asta voi face.

Nu o să vă povestesc despre alegerile prezidențiale. Nu o să vă povestesc despre cum am votat cu fiecare din cei 12 candidați ai primului tur. Nu o să vă povestesc cum am acordat câte 6 (șase) voturi fiecărui prezidențiabil calificat în al 2-lea tur de scrutin. Nu o să vă spun cum Crin are coloană vertebrală doar pentru că rămâne consecvent în potrivnicia lui față de Băsescu. Nu o să vă spun nici că sunt de părere că nu va mai dura mult. Nu o să vă spun despre scandalul politic de proporții de pe plaiurile mioritice.

Nu o să vă spun că am testat autostrada Transilvania.

Nu o să vă spun nici că am fost mâhnit că naționala de handbal feminin a pierdut astăzi la mustață cu Norvegia. Nu o să vă spun nici că am fost foarte mulțumit de victoria aceleiași echipe din meciul cu Ungaria.

O să vă spun despre bărbăție.

Nu mă refer aici la bărbăție ca parte a organului reproductiv masculin (las pe mâna imaginației voastre traducerea în nenumărate limbi și expresii).

Mă refer efectiv la paradigma conceptului de „a fi bărbat”.

Ce înseamnă să fii bărbat? (luăm genul masculin ca pe un sine qua non)

Unii ar zice că înseamnă să ai o anumită vârstă, alții un anumit bagaj de cunoștințe. Unii ar zice că pentru a fi bărbat trebuie să ai mușchi, alții vene proeminente (da, există asemenea afirmații). Unii ar spune că trebuie să ai mult păr, alții, din contră, că trebuie să fii cuprins de precalviție. Unele fete/femei sunt atrase de un mic exces de grăsime abdominală, altele de pilozitățile pe care un mascul le deține în zona pectorală. Curajul, prezența de spirit și stoicismul șunt și ele menționate.

Andrei Gheorghe spune că „antrenamentul în diplomație duce la o pierdere în bărbăție”.

Eu cred că acest concept diferă în funcție de unghiul din care este privit, adică dacă este privit de ochiul rimelat din „căpșorul ei delicat” sau de ochiul unui client (și nu al unei cliente) al sistemului corecțional.

Un bărbat (așa cum este el privit prin ochelarii de pe nasul meu) nu trebuie să fie vânjos. El trebuie să fie calm, stăpân pe sine, trebuie să fie erudit. El trebuie să-i poată oferi sentimentul de siguranță și protecție (nu neapărat și starea) unei domnițe.

Un bărbat trebuie să fie galant, trebuie să fie destoinic.

Un bărbat trebuie să fie înțelegător și nu să încerce să înțeleagă...

(afirmație valabilă strict în interacțiunile dânsului cu o tânără)

Lună nouă

sau "De ce nu este Edward Cullen un vampir adevărat"

"Rata tot mai mare de eșec a căsătoriilor și a relațiilor în general poate fi pusă în cârca televiziunii și a producțiilor haliudiene. Ele impregnează idei nerealiste despre prinți pe cai albi și greuceni ai timpurilor moderne în căpșorul delicat și lipsit de rezistență al fetelor."

Rus "Donny" Dionisie, zilele trecute, citatul, nu poza

Poza e doar wishful thinking din partea mea


Concluziile de extrem bun simț ale lui Donny parcă au stârnit ceva în mine. Mai întâi un hohot de râs, apoi mi-au amintit de o doleanță mai veche de-a mea. De multă vreme încoace port o imensă indignare în legătură cu succesul nesimțit și mai ales nemeritat al seriei Twilight. Nu neapărat celor 4 volume groase de literatură de fast-food (se consumă extrem de ușor, dar uneori cad greu la stomac), ci mai ales adaptărilor cinematografice.

Twilight, un film de nota 5.8, abundă în reprezentații stânjenitoare și efecte speciale slăbuțe și e dominat de o naivitate crasă, nu insist. A doua felie, New Moon, adaugă o seriosă insultă injuriei inițiale în special prin încasările ridicol de exagerate pe care le poate atinge un film de nota 4.6. N-am să fac o recenzie unui film pe care probabil n-o să-l văd veci, problema mea este legată de neverosimilitatea romanței dintre vampirul sclipicios și adolescentina respectivă.

În primul rând, ăla nu are moacă de vampir, dacă îmi este permisă această formulare mai puțin academică. Ciufulitul cu alură de drogat profesionist strălucește la soare ca o grămăjoară delicată de diamante și e "vegetarian" într-ale suptului de sânge, preferă să vâneze animale în pădure în loc să se înfrupte din deliciozitățile meniului local cu specific uman. Și mă gândesc că ar fi existat destule frăgezimi și delicatese în liceul pe care îl frecventează aiurea numai pentru a păstra o urmă de conformism social. De parcă i-ar păsa cuiva. Familia aia e mai falsă decât o bancnotă de 7 dolari.

Și ca să vezi culmea obrăzniciei, amicul meu mai vrea și să aștepte până după căsătorie pentru a-și consuma dragostea la modul fizic. Nici un mascul de pe planeta asta nu este programat în acest fel și, în umila mea opinie, cred că filmul oferă un exemplu negativ pentru orice duduie ce intenționează să-și ofere cireașa alesului inimii. Vorbim aici de jocul absurd numit de unii generic "real life". Cu promisiunea iubirii eterne pe buze, tânărul flăcău o să-i înfulece lacom cireașa și o să scuipe satisfăcut sâmburele direct în fruntea ei idealistă pentru ca apoi să-și vadă liniștit de drum gândindu-se că mai sunt destui cireși în livadă.

Pentru ca puțin mai târziu, când croaziera lor întâlnește ape mai tulburi, Edward să-și pună traista'n băț, să-și ia lumea'n cap și colbu'n picioare și să plece la dracu'n praznic. Stau superputerile pe el ca purecii pe câinele comunitar și el se teme că n-o poate proteja pe împiedicata aia mică de turbatu' de frate'su . . . bullshit.

Un vampir adevărat (am ca referință Dracula de Bram Stoker și 'salem's Lot de Stephen King plus o mulțime de filme din același registru) se comportă în felul următor:

-stă toată ziua în casă, chiar dacă e înnorat și plouă și e vreme mohorâtă în principiu. se perindă pe străzi albastre doar sub giulgiul nopții;

-nu are sub nici o formă tendințe sinucigașe. poate consuma chiar și sîngele unor mici rozătoare dacă-i este necesar pentru a supraviețui (vezi cum se bea corect sângele de șobolan în Interview with a Vampire). foarte rar au altercații între ei, corb la corb nu-și scoate ochiu'. situația lui Blade e specială, el e numai pe jumate vampir și în cazul it's personal.

-simpla prezență a unui vampir vero induce teroare și o frică inexplicabilă, nicidecum reverii privind rochii albe, porumbei și dragoste veșnică;

-dințoșii hard-core preferă sângele de om. fiind ființe nobile și având vârste respectabile de sute sau mii de ani privesc de sus orice altă formă de viață, homosapienșii fiind considerați ei înșiși niște animale. de fapt, cu cât e victima mai tânără cât atât este sângele mai hrănitor. ajută și faptul că se pot alimenta din aceeași sursă în moduri repetate, victima fiind în miezul unei transe puternice;

-se pot transforma fie în lupi fie în lilieci fie în ambele. unii se pot teleporta. edward fuge repede-repejor în sus pe un trunchi de copac. wow!

Cred că am risipit destulă energie pe subiectul vampirului ce frânge inimi (la figurat), nu merita nici atât.

În principu, fără principii

Ați observat cum, în ultima vreme, Dumnezeu crește în popularitate?

Oamenii încep să pună orice rău care li (sau ni) se întâmplă pe seama lipsei de credinţă în Dumnezeu.

Spre exemplu, umblă vorba prin popor că rata tot mai ridicată de divorţuri este datorată faptului că trăim într-o lume tot mai lipsită de principiile solide pe care ni le impune Biserica.

Nici vorbă!

Rata tot mai mare de eșec a căsătoriilor și a relațiilor în general poate fi pusă în cârca televiziunii și a producțiilor haliudiene. Ele impregnează idei nerealiste despre prinți pe cai albi și greuceni ai timpurilor moderne în căpșorul delicat și lipsit de rezistență al fetelor.

Un alt factor ar putea fi și faptul că vârsta la care doi tineri(?) se căsătoresc în zilele noastre a crescut și implicit cresc și așteptările iar dezamăgirile sunt pe măsură. (vezi un post mai vechi pe tema relațiilor făcând click aici)

Nu pot să nu vă fac o trimitere către un articol care mie mi-a plăcut foarte mult. Este scris de Șerban Foarță și poate fi accesat făcând click aici.

De vină mai sunt și telefoanele mobile. Aceste terminale radio au fost miluite cu un notabil progres al tehnicii, ele evoluând ca dimensiune invers proporțional cu numărul funcțiilor de care sunt capabile. Celularele, cum sunt numite de publicul larg, sunt menite a ne oferi o libertate de mișcare însă oare nu sunt ele cele care ne îngrădesc libertatea deoarece ne fac disponibili oricând și oriunde pentru oricine?

O altă situație pentru apariția căreia este învinuită lipsa credinței în Dumnezeu este criza economică (știu și mie mi s-a părut cel puțin nostim). Afirmația de mai sus este făcută de Sever Voinescu în articolul său „De unde vine și cum s-ar trata criza”, publicat în Dilema Veche numărul 301 din 19 Noiembrie 2009.

Domnul Voinescu își susține afirmația prin încercarea de a corobora câteva trăsături care au cauzat criza mondială și anume lenea, lăcomia și vanitatea cu faptul că acestea sunt „păcate cumplite în toate religiile”. El se plânge că „preocuparea pentru cursul valutar este mai mare decât cea pentru mântuire”și spune că nu ne putem aștepta ca statul să facă ceva pentru a reinstaura încrederea în Dumnezeu (pentru a reinstaura dictatura BOR, e ce înțeleg eu din asta. Nu se va întâmpla niciodată deoarece statul e prea ocupat cu instaurarea dictaturii Băsescu) și nici ca BOR să ducă o campanie de marketing. Singurul lucru la care domnul Sever Voinescu speră este ca oamenii să resimtă această criză economică (îmi cer scuze pentru discontinuitate însă consider că criza economică este și mondială) ca pe o pedeapsă divină (!!!).

Mi se par niște aberații toate defecațiile produse de Domnul Voinescu și nu o să văd niciodată o deflație sau o scădere a PIB ca pe un potop trimis din ceruri.

Aș dori să vă mai rețin puțin atenția și să discutăm despre conceptul de Dumnezeu conturat de Octavian Paler în „Viața pe un peron” la care subscriu și eu.

Omul l-a descoperit pe Dumnezeu (și I-a și dat nume) nu privind pătura de ozon ci din teamă. Lui i-a fost frică de gândul că suntem doar pulbere și a căutat ceva opus neantului. „Dumnezeu e partea noastă care nu vrea să moară, care nu se poate consola” zice maestrul Paler.

Acesta e un Dumnezeu născut din singurătate și spaimă, din teroare și nu poate cârmui altfel decât prin teroare, condamnând la penitență prin sânge și foc pe oricine i se împotrivește, pe oricine nu-L adulează. Și-a trimis chiar și Fiul la moarte.

Octavian Paler afirmă că „...în locul paradisului pierdut s-a înălțat Golgota, în locul arborelui cunoașterii, s-a ridicat o cruce. În centrul credinței a apărut o crimă...”

Credința ne cere să îndurăm tot ce se întâmplă cu gândul la viața de apoi. Să lăsăm această viață pentru cei necredincioși, care se descurcă mai bine, cu gândul că se va face dreptate la judecata de apoi.

Nu!

Refuz să accept inutilitatea vieții noastre pământești și să trăiesc visând la ce va urma.

„Carpe diem” zice o veche zicală...

Dacă așa stau lucrurile renunț la credință...

.......sau poate am renunțat deja......

Banul poate

Citesc un afiș la lucru. Un monstruleț verde cu un singur ochi mă întreabă un lucru aparent banal: m-am întrebat vreodată dacă vreuna din bancnotele pe care le am în portofel au căptușit anusul vreunei stripteuze? Sincer nu mă întrebasem niciodată dacă bancnotele mele au plutit în imponderabilitatea pricinuită de bucile unei tinere care căuta doar să-și croiască drumul prin facultate.

Apoi, într-una din serile trecute, încercând să momesc un pui de somn în orele târzii ale nopții, mă surprind căzut pe gânduri. Ce aventuri, ce peripeții trăiesc plasticele sau hârtiile pe care le numim noi bani în decursul vieții lor? De dragul argumentului aleg o bancnotă oarecare, pe o perioadă oarecare, într-o țară relativ miculuță și liniștită.

Se poate că polimerul lucios părăsește tiparnița direct către sediul vreunei fabrici indistincte situate la 53km de mijlocul pustietății, ajungând să constituie o parte din salarul unui muncitor necalificat. Mai mult de jumătate din respectiva redevență e prăpădită în decursul aceleiași zi, culmea, pe spirtoase ieftine. Deficiența calitativă fiind compensată în mod evident prin abuzul cantitativ.

Ziua următoare, într-un exces sentimentalist ce simulează regretul bancnota noastră contribuie la achiziția unui cadou/mită pentru băietul muncitorului, proaspăt ajuns acasă după cea de a doua zi de școală, probabil într-o zi de marți. Poate chiar un volum cu poveștile fraților Grimm cu coperți colorate și legături slabe. Poate că baietul își marchează progresul literar cu un x timid în dreptul fiecărui basm parcurs, poate realizează în curând că ar fi mult mai matură o abordare cap-coadă. Poate nu.

Poate că aceeași foaie e folosită mai târziu de un prepubescent teribilist pentru primul pachet de țigări (e adevărat, te fac să pari mai cool). Poate că printr-un umor negru al ciclicității bancnota revine la respectivul nenorocit în timp pentru a fi rulată și folosită pentru a trage o linie. O linie de praf alb. În momentele de semi-luciditate, mai trage o linie, metaforică de data asta, observând că bilanțul celor 28 de ani ai săi rezumă la un rând de haine, o periuță de dinți trecută de prima tinerețe și vagi amintiri ale unei copilării standard. Poate se îneacă și tușește și nu-i place defel.

Aceeași bancnotă poate cumpăra medicamente, pilule, alifii pentru diverse dureri de șale și spate. Poate că 30.și.ceva de ani de spălat și frecat coridoare și podele în grupul școlar industrial local i-au deformat degetele și gâtul și spatele și somnul vine doar ajutat de farmaceutice și chiar și atunci e fragmentat și nesatisfăcător. Poate sunt eu cinic.

Poate bancnota e pusă la saltea de o persoană cu o înclinație spre economisire. Poate ajunge să putrezească acolo mai mulți ani, cheltuiala nefiind justificată. Poate iese din circulație. Poate e investită isteț și îi generează o gașcă de bancnote similare purtătorului. Poate investitorului îi plac cluburile de noapte, poate e generos cu bancnotele respective și le îndeasă delicat în fundurile dansatoarelor exotice, într-un efort asiduu de a le culturaliza. Cercul pare complet.

Deci, se poate.