Banul poate

Citesc un afiș la lucru. Un monstruleț verde cu un singur ochi mă întreabă un lucru aparent banal: m-am întrebat vreodată dacă vreuna din bancnotele pe care le am în portofel au căptușit anusul vreunei stripteuze? Sincer nu mă întrebasem niciodată dacă bancnotele mele au plutit în imponderabilitatea pricinuită de bucile unei tinere care căuta doar să-și croiască drumul prin facultate.

Apoi, într-una din serile trecute, încercând să momesc un pui de somn în orele târzii ale nopții, mă surprind căzut pe gânduri. Ce aventuri, ce peripeții trăiesc plasticele sau hârtiile pe care le numim noi bani în decursul vieții lor? De dragul argumentului aleg o bancnotă oarecare, pe o perioadă oarecare, într-o țară relativ miculuță și liniștită.

Se poate că polimerul lucios părăsește tiparnița direct către sediul vreunei fabrici indistincte situate la 53km de mijlocul pustietății, ajungând să constituie o parte din salarul unui muncitor necalificat. Mai mult de jumătate din respectiva redevență e prăpădită în decursul aceleiași zi, culmea, pe spirtoase ieftine. Deficiența calitativă fiind compensată în mod evident prin abuzul cantitativ.

Ziua următoare, într-un exces sentimentalist ce simulează regretul bancnota noastră contribuie la achiziția unui cadou/mită pentru băietul muncitorului, proaspăt ajuns acasă după cea de a doua zi de școală, probabil într-o zi de marți. Poate chiar un volum cu poveștile fraților Grimm cu coperți colorate și legături slabe. Poate că baietul își marchează progresul literar cu un x timid în dreptul fiecărui basm parcurs, poate realizează în curând că ar fi mult mai matură o abordare cap-coadă. Poate nu.

Poate că aceeași foaie e folosită mai târziu de un prepubescent teribilist pentru primul pachet de țigări (e adevărat, te fac să pari mai cool). Poate că printr-un umor negru al ciclicității bancnota revine la respectivul nenorocit în timp pentru a fi rulată și folosită pentru a trage o linie. O linie de praf alb. În momentele de semi-luciditate, mai trage o linie, metaforică de data asta, observând că bilanțul celor 28 de ani ai săi rezumă la un rând de haine, o periuță de dinți trecută de prima tinerețe și vagi amintiri ale unei copilării standard. Poate se îneacă și tușește și nu-i place defel.

Aceeași bancnotă poate cumpăra medicamente, pilule, alifii pentru diverse dureri de șale și spate. Poate că 30.și.ceva de ani de spălat și frecat coridoare și podele în grupul școlar industrial local i-au deformat degetele și gâtul și spatele și somnul vine doar ajutat de farmaceutice și chiar și atunci e fragmentat și nesatisfăcător. Poate sunt eu cinic.

Poate bancnota e pusă la saltea de o persoană cu o înclinație spre economisire. Poate ajunge să putrezească acolo mai mulți ani, cheltuiala nefiind justificată. Poate iese din circulație. Poate e investită isteț și îi generează o gașcă de bancnote similare purtătorului. Poate investitorului îi plac cluburile de noapte, poate e generos cu bancnotele respective și le îndeasă delicat în fundurile dansatoarelor exotice, într-un efort asiduu de a le culturaliza. Cercul pare complet.

Deci, se poate.