Dragă jurnalule,

Sunt mai bine de 8 zile de când nu mai am acces deplin la internet, de când nu am downloadat nimic de pe torrente, de când nu am căscat gura pe Facebook zeci de minute în șir. Am avut mult timp liber și am citit cel puțin 4 cărți dar parcă nu-i la fel, lipsește un ingredient esențial. Facebook-ul a devenit sarea nelipsită a dietei virtuale. Hrana sufletească a internautului. Nici nu mi-am putut închipui ce mult o să-mi lipsească horoscoapele zilnice de pe Facebook sau toate upgrade-urile din Farmville, Mafia Wars, din cafenelele, restaurantele și grădinile zoologice din mediul virtual. Nu mai știu cine a găsit o vacă neagră la ei în fermă, cine are nevoie de potcoave sau cine a făcut un accident cu tractorul. Sunt complet debusolat și mă văd nevoit să-mi reordonez prioritățile.

Cum pot eu să-mi văd de treabă când nu am cum să aflu cine este 82% norocos azi sau care mai sunt răspunsurile extrem de inspirate la tot felul de întrebări insipide? Dacă Tiberiu Codorean ar avea un bazilion de dolari, l-ar împărți cu tine? Răspuns: sigur că da, încearcă numai să-ți ții respirația până atunci. Cui i-a fost cel mai mult dor de mine azi? mă întreb panicat, apoi mă resemnez realizând că nu voi afla niciodată. Adevărul e dincolo de noi și homo sapiens e mort, trăiască homo internetus singuraticus!

Cu ce îmi pot umple eu timpul când nu mai pot vedea pozele noi adăugate în albumele din categoria “să moară dușmanii de ciudă că uite ce bine îmi merge mie”? Ce mod de viață e acela în care nu mă mai pot declara susținător al diferitelor cauze? – hai să îmbunătățim imaginea României făcând absolut nimic constructiv ci doar stând în fața calculatorului. Dacă adunăm destule voturi, facem din Roșia Montana un parc de distracții.

Trec anost zile, ore, minute nesfîrșite fără ca eu să aflu care prințesă Disney am fost într-o viață anterioară, care mi-ar fi numele dacă aș fi o specie de extraterestru, care personaj din Sex and the City îl întruchipez cel mai îndeaproape, ce tip de blugi îmi complimentează cel mai bine personalitatea, ce fel de lichid mi se potrivește (fie apă de ploaie fie ceva mai triplu distilat) sau care oraș european e mai aproape de sufletul meu. Viața e un mare semn de întrebare.

Știi tu, dragă jurnalule, care este culmea absolută a ironiei? Toate cele de mai sus o să le transfer pe blog și o să postez linkul pe respectivul Facebook și o să stau cu sufletul la gură să văd dacă primesc comment-uri și o să contorizez atent câte persoane au citit post-ul și o să mă bucur nespus când primesc câte un like pentru gândurile mele. Abia aștept feedback-ul fanilor mei.

Halucinanta revenire a etnobotanicelor

Patronii magazinelor etnobotanice dau din nou dovadă de ingeniozitate, gândire laterală și spirit întreprinzător. Drept dovadă, magazinele acestora se vor putea deschide din luna aprilie. Ordonanța de urgență din februarie a reușit în interzicerea a 36 de produse, dintre care 27 de substanțe și 9 plante cu efect haluginogen. Magazinele de vise, reverii sau fantezii botanice se vor putea deschide în aproximativ 3 săptămâni, comercializând produse similare, doar puțin diferite. Un caz clasic de “aceeași Mari(juani)e cu altă pălărie”.

Un element al acestei dezbateri este însă mai puțin cunoscut publicului fumător, inhalator și halucinator; sau chiar și publicului gură-căscător. Singurul motiv pentru care magazinele au reușit să-și desfășoare activitatea timp de un an este faptul că membrii guvernului nu au realizat că denumirea de “magazin etnobotanic” este de fapt un eufemism folosit de dealerii de ierburi și substanțe halucinogene. Pur și simplu, dar total nesurprinzător, le-a scăpat subtilitatea.

P. Haralam Entaru a declarat: “Am tot trecut pe lângă aceste magazine și mereu am avut impresia că sunt doar niște buticuri ce distribuie ceaiuri, plante aromate și alte chinezării. I-am spus și fiului meu acest lucru iar el mi-a atras atenția râzând că mai degrabă magazinele vând jamaicării. N-am știut la ce se referă și l-am rugat să-mi explice. Nu mică mi-a fost mirarea să aflu că nici colegii mei din guvern nu erau conștineți de acest lucru. Cu ambiția și dorința de lucru care ne este specifică, am redactat ordonanța de urgență și aceasta s-a dovedit un real success, magazinele au fost închise.”

“Un success ce a durat decât două luni...” conchide dezamăgit Haralam.

viitorul și-a pierdut farmecul

The trouble with our times is that the future is not what it used to be.

Paul Valery

Academia Cațavencu a avut un concurs cu tema “România în anul 2020”. Am aflat despre el doar după ce am citit deja câștigătorii. Înainte să apuc să citesc mai departe am căzut pe gânduri.

Băiet fiind păduri cutreieram și priveam cu speranță către viitor. Îmi imaginam cum ar fi să traiești prin anii 2020, 2030 sau chiar mai târziu. Asta era prin perioada când începeam lecțiile scriind anul, luna și ziua de la dreapta la stânga în colțul paginii și eram mult mai puțin conștient de trecerea timpului. 2010 părea la secole distanță și eu îmi imaginam mașini zburătoare, zboruri interplanetare și alte fel de fel de miracole ale tehnologiei.

Acum, trăind viitorul acela improbabil, spun sincer că sunt oarecum dezamăgit.Timpul a trecut prea repede. Există mașini pe pernă de aer dar sunt cvasi-inpracticabile din cauza prafului pe care-l stârnesc, pentru zboruri interplanetare nu sunt bani, iar roboțelul trimis să facă poze pe Marte a căzut într-o groapă și a rămas blocat. Nu numai că nu există un tratament pentru sida, ci au apărut noi distracții contagioase precum gripa porcină.

În România democrația este într-un stagiu al evoluției similar unei prepubescențe cronice, orientul mijlociu e încă un imens teren minat, iPad-ul este de o inutilitate comică și Avatar în 3D m-a gâdilat mai puțin decât o buburuză care mi se plimbă pe spatele gol.

Mă întreb în sinea mea: mai are rost să-mi pun vreo speranță în viitor? Sau ar fi mai bine doar să mă bucur de prezent? Sau e prezentul și el supraestimat?

Cu voie bună, mă înclin. Viitorul și-a pierdut farmecul

mâna întinsă care spune o poveste

stereotip

pauzele lungi și dese

Un grup de cercetători care îmi mai șoptesc mie în ureche noaptea când nu reușesc să cad pradă somnului au ajuns la o concluzie surpinzătoare. Informația este cu atât mai veridică întrucât nu sunt singurul care are idei bune la miezul nopții, unii oameni chiar dedică bloguri întregi acestor revelații nocturne.

În urma unor teste îndelungate s-a descoperit că, în ciuda unui consens covârșitor al opiniei publice, pauzele lungi și dese nu sunt cheia marilor succese. Chiar dimpotrivă, acestea afectează în mod grav productivitatatea. De multă vreme se susține că acestea ar avea un efect benefic dar mai nou s-a descoperit că sunt o enormă pierdere de vreme, acționează în detrimentul eficienței și implică finalmente mari pierderi financiare.

La o privire mai atentă se observă că așa-numitele “mari succese” au fost rezultatul multor ore de muncă asiduă sau pur și simplu rezultatul unor accidente fericite și nicidecum nu au fost produse în scurtele perioade constructive dintre numeroasele pauze.

asociația pensionarilor salută impozitarea pensiilor

Grupul bătrâneilor care beau doar medicamente compensate cu ceai de sunătoare salută cu entuziasm sclipirea intelectuală a ministrului Vlădescu legată de posibila impozitare a tuturor pensiilor, având ca scop final suplimentarea veniturilor bugetare. Știrea a fost primită în urale și strigăte de bucurie zilele trecute. Grupuri răzlețe de pensionari ce jucau table sau șah prin parcuri au inițiat demonstrații spontane prin care salutau această inițiativă absolut magnifică, demnă de a stârni admirația unor genii creatoare precum Hugo Chavez sau Kim Jong Il.

Fundația Bătrânilor Anchilozați, Bolnavi de Artrită, Letargici și Înfruntând Chinuri Insuportabile (fundație mai cunoscută sub acronimul de: BABALÎCI) lucra de multă vreme la un proiect ce avea să sporească considerabil (cacofoniile se trec cu vederea mai nou) aportul pensionarilor la bugetul de stat, considerând că impozitul aplicat unei vieți de muncă cinstită nu satisface pe deplin apetitul unui executiv ineficient.

Cameliu Geriatrescu, președintele BABALÎCI-lor, mulțumește divinității pentru inspirația insuflată ministrului Vlădescu și ideii sale, reamintindu-ne o realitate evidentă. Persoanele în vârstă au nevoie de mai puțină mâncare, mai puțină căldură, au din ce în ce mai puține cunoștințe în viață (scade mult factura telefonică), poartă oricum același rând de haine și ce rost mai are să-ți cumperi straie noi când mâine poate să ți se jeluiască popa la poartă.

Așadar, din prisosul financiar pe care îl conferă o pensie, pensionarii sunt mai mult decât dispuși să suplimenteze bugetul de stat.

O altă propunere a fundației ar fi fost stabilirea vârstei de pensionare într-un mod extrem de eficient: speranța de viață + 10 ani. Astfel s-ar fi evitat complet orice fel de nemulțumire și în suficient timp cuvântul "pensionar" ar fi părăsit definitiv limbajul zilnic și chiar dicționarul.

Eliminarea totală a pensionarilor implică totuși un mic impediment. Avusesem săptămânile trecute o idee sclipitoare, idee care pare ridicolă în condițiile de față. Mă gândeam să fiu pensionar acum când sunt încă tânăr, în formă și vorba aia "still have my looks", pentru ca restul vieții să lucrez ca să-mi plătesc datoriile. Îmi și imaginam o moarte poetică la birou la vârsta de 67 de ani. Nu mai mult că nu-s lacom. Înainte ca ochii să mi se închidă definitiv, îmi văd viața derulată rapid în minte ca pe trailer-ul unui film bun, cu momente hazlii sau de tristețe sfâșietoare, cu suișuri și coborîșuri în egală măsură, cu mulțumirea că mă sting la sfârșit de lună și mi-am finalizat toate proiectele și compania nu are de suferit de pe urma condiției mele precare de muritor.

l-am găsit pe Bulă

se ascunde în mijlocul lui Idaho, conduce un Lexus

anti anti-ziua îndrăgostiților

nu mă declar un fan al acestui nou(?) curent de rebeliune împotriva așa-numitei Valentine's Day.

mi se pare un snobism cras să fii anti „ziua îndăgostiților” până la repulsie. în contextul actual al globalizării mi se pare mai mult decât firesc ca unele culturi să predomine și să se impună în fața celorlalte. conceptul de global village devine tot mai tangibil și această uniune a piețelor merge mână-n mână cu o uniune a multor lucruri.

nu mă înțelegeți greșit, nu mă declar un adept al acestei sărbători (nici măcar al Crăciunului) și nici nu o sărbătoresc, însă din moment ce există ziua internațională a luptei împotriva cancerului, a luptei împotriva SIDA, ziua înternațională a femeii, zile ale orașelor și așa mai departe, de ce să nu existe o zi a dragostei?

fiecare este liber să creadă și să sărbătorească ce vrea...

comercianții nu pot fi învinuiți în nici un caz. ei doar mănâncă o pâine cinstită de pe urma celor care au îmbrățișat 14 februarie ca pe o zi a dragostei. și eu aș face-o și cel mai probabil și voi.

hai să lăsăm libertatea de opinie să alerge liberă...

Minciunile

de Adrian Păunescu

Dar, hai, să ne spunem minciuni importante,

Dar, hai, să ne spunem minciuni şi mai mici,

Aşa cum amanţii le mint pe amante

Şi ele îi mint pe pământ pe aici.

Dar, hai, să ne spunem cu patos braşoave,

Dar, hai, să vedem cine minte mai mult,

Ascultă delirul consoanelor grave,

Cum şi eu minciunile tale le-ascult.

E foarte frumoasă, e foarte frumoasă

Minciuna aceasta pe care mi-o spui,

Aşa că, te rog, şi pe mine mă lasă

Să palavrăgesc doar ce nu-i, doar ce nu-i.

Concurs de minciuni la echipe şi solo

Şi ies campioni mincinoşii cei mari,

Dar, dragă Păcală, tu ce faci acolo?

În campionate de ce nu apari?

Se minte cum nu s-a minţit niciodată,

E multă minciună la noi pe pământ,

Sunt false recursuri şi nu-i judecată,

Balanţa cea veche-a dreptăţii s-a frânt.

Dar, hai, să minţim fără nici o ruşine,

Dar, hai, să minţim în direct şi-n răspăr,

Că poate prin rău vom ajunge la bine,

Minciuna supremă va fi adevăr.