Aforisme... dezlânate!

Dragă jurnalule,

2010-04-18T20:51:00.003+03:00

Sunt mai bine de 8 zile de când nu mai am acces deplin la internet, de când nu am downloadat nimic de pe torrente, de când nu am căscat gura pe Facebook zeci de minute în șir. Am avut mult timp liber și am citit cel puțin 4 cărți dar parcă nu-i la fel, lipsește un ingredient esențial. Facebook-ul a devenit sarea nelipsită a dietei virtuale. Hrana sufletească a internautului. Nici nu mi-am putut închipui ce mult o să-mi lipsească horoscoapele zilnice de pe Facebook sau toate upgrade-urile din Farmville, Mafia Wars, din cafenelele, restaurantele și grădinile zoologice din mediul virtual. Nu mai știu cine a găsit o vacă neagră la ei în fermă, cine are nevoie de potcoave sau cine a făcut un accident cu tractorul. Sunt complet debusolat și mă văd nevoit să-mi reordonez prioritățile.

Cum pot eu să-mi văd de treabă când nu am cum să aflu cine este 82% norocos azi sau care mai sunt răspunsurile extrem de inspirate la tot felul de întrebări insipide? Dacă Tiberiu Codorean ar avea un bazilion de dolari, l-ar împărți cu tine? Răspuns: sigur că da, încearcă numai să-ți ții respirația până atunci. Cui i-a fost cel mai mult dor de mine azi? mă întreb panicat, apoi mă resemnez realizând că nu voi afla niciodată. Adevărul e dincolo de noi și homo sapiens e mort, trăiască homo internetus singuraticus!

Cu ce îmi pot umple eu timpul când nu mai pot vedea pozele noi adăugate în albumele din categoria “să moară dușmanii de ciudă că uite ce bine îmi merge mie”? Ce mod de viață e acela în care nu mă mai pot declara susținător al diferitelor cauze? – hai să îmbunătățim imaginea României făcând absolut nimic constructiv ci doar stând în fața calculatorului. Dacă adunăm destule voturi, facem din Roșia Montana un parc de distracții.

Trec anost zile, ore, minute nesfîrșite fără ca eu să aflu care prințesă Disney am fost într-o viață anterioară, care mi-ar fi numele dacă aș fi o specie de extraterestru, care personaj din Sex and the City îl întruchipez cel mai îndeaproape, ce tip de blugi îmi complimentează cel mai bine personalitatea, ce fel de lichid mi se potrivește (fie apă de ploaie fie ceva mai triplu distilat) sau care oraș european e mai aproape de sufletul meu. Viața e un mare semn de întrebare.

Știi tu, dragă jurnalule, care este culmea absolută a ironiei? Toate cele de mai sus o să le transfer pe blog și o să postez linkul pe respectivul Facebook și o să stau cu sufletul la gură să văd dacă primesc comment-uri și o să contorizez atent câte persoane au citit post-ul și o să mă bucur nespus când primesc câte un like pentru gândurile mele. Abia aștept feedback-ul fanilor mei.

Halucinanta revenire a etnobotanicelor

2010-03-19T06:34:00.002+02:00

Patronii magazinelor etnobotanice dau din nou dovadă de ingeniozitate, gândire laterală și spirit întreprinzător. Drept dovadă, magazinele acestora se vor putea deschide din luna aprilie. Ordonanța de urgență din februarie a reușit în interzicerea a 36 de produse, dintre care 27 de substanțe și 9 plante cu efect haluginogen. Magazinele de vise, reverii sau fantezii botanice se vor putea deschide în aproximativ 3 săptămâni, comercializând produse similare, doar puțin diferite. Un caz clasic de “aceeași Mari(juani)e cu altă pălărie”.

Un element al acestei dezbateri este însă mai puțin cunoscut publicului fumător, inhalator și halucinator; sau chiar și publicului gură-căscător. Singurul motiv pentru care magazinele au reușit să-și desfășoare activitatea timp de un an este faptul că membrii guvernului nu au realizat că denumirea de “magazin etnobotanic” este de fapt un eufemism folosit de dealerii de ierburi și substanțe halucinogene. Pur și simplu, dar total nesurprinzător, le-a scăpat subtilitatea.

P. Haralam Entaru a declarat: “Am tot trecut pe lângă aceste magazine și mereu am avut impresia că sunt doar niște buticuri ce distribuie ceaiuri, plante aromate și alte chinezării. I-am spus și fiului meu acest lucru iar el mi-a atras atenția râzând că mai degrabă magazinele vând jamaicării. N-am știut la ce se referă și l-am rugat să-mi explice. Nu mică mi-a fost mirarea să aflu că nici colegii mei din guvern nu erau conștineți de acest lucru. Cu ambiția și dorința de lucru care ne este specifică, am redactat ordonanța de urgență și aceasta s-a dovedit un real success, magazinele au fost închise.”

“Un success ce a durat decât două luni...” conchide dezamăgit Haralam.

viitorul și-a pierdut farmecul

2010-03-18T22:53:00.003+02:00

The trouble with our times is that the future is not what it used to be.

Paul Valery

Academia Cațavencu a avut un concurs cu tema “România în anul 2020”. Am aflat despre el doar după ce am citit deja câștigătorii. Înainte să apuc să citesc mai departe am căzut pe gânduri.

Băiet fiind păduri cutreieram și priveam cu speranță către viitor. Îmi imaginam cum ar fi să traiești prin anii 2020, 2030 sau chiar mai târziu. Asta era prin perioada când începeam lecțiile scriind anul, luna și ziua de la dreapta la stânga în colțul paginii și eram mult mai puțin conștient de trecerea timpului. 2010 părea la secole distanță și eu îmi imaginam mașini zburătoare, zboruri interplanetare și alte fel de fel de miracole ale tehnologiei.

Acum, trăind viitorul acela improbabil, spun sincer că sunt oarecum dezamăgit.Timpul a trecut prea repede. Există mașini pe pernă de aer dar sunt cvasi-inpracticabile din cauza prafului pe care-l stârnesc, pentru zboruri interplanetare nu sunt bani, iar roboțelul trimis să facă poze pe Marte a căzut într-o groapă și a rămas blocat. Nu numai că nu există un tratament pentru sida, ci au apărut noi distracții contagioase precum gripa porcină.

În România democrația este într-un stagiu al evoluției similar unei prepubescențe cronice, orientul mijlociu e încă un imens teren minat, iPad-ul este de o inutilitate comică și Avatar în 3D m-a gâdilat mai puțin decât o buburuză care mi se plimbă pe spatele gol.

Mă întreb în sinea mea: mai are rost să-mi pun vreo speranță în viitor? Sau ar fi mai bine doar să mă bucur de prezent? Sau e prezentul și el supraestimat?

Cu voie bună, mă înclin. Viitorul și-a pierdut farmecul

mâna întinsă care spune o poveste

2010-03-16T08:36:00.003+02:00

stereotip

2010-03-09T03:17:00.001+02:00

pauzele lungi și dese

2010-03-07T23:23:00.006+02:00

Un grup de cercetători care îmi mai șoptesc mie în ureche noaptea când nu reușesc să cad pradă somnului au ajuns la o concluzie surpinzătoare. Informația este cu atât mai veridică întrucât nu sunt singurul care are idei bune la miezul nopții, unii oameni chiar dedică bloguri întregi acestor revelații nocturne.

În urma unor teste îndelungate s-a descoperit că, în ciuda unui consens covârșitor al opiniei publice, pauzele lungi și dese nu sunt cheia marilor succese. Chiar dimpotrivă, acestea afectează în mod grav productivitatatea. De multă vreme se susține că acestea ar avea un efect benefic dar mai nou s-a descoperit că sunt o enormă pierdere de vreme, acționează în detrimentul eficienței și implică finalmente mari pierderi financiare.

La o privire mai atentă se observă că așa-numitele “mari succese” au fost rezultatul multor ore de muncă asiduă sau pur și simplu rezultatul unor accidente fericite și nicidecum nu au fost produse în scurtele perioade constructive dintre numeroasele pauze.

asociația pensionarilor salută impozitarea pensiilor

2010-03-04T05:20:00.005+02:00

Grupul bătrâneilor care beau doar medicamente compensate cu ceai de sunătoare salută cu entuziasm sclipirea intelectuală a ministrului Vlădescu legată de posibila impozitare a tuturor pensiilor, având ca scop final suplimentarea veniturilor bugetare. Știrea a fost primită în urale și strigăte de bucurie zilele trecute. Grupuri răzlețe de pensionari ce jucau table sau șah prin parcuri au inițiat demonstrații spontane prin care salutau această inițiativă absolut magnifică, demnă de a stârni admirația unor genii creatoare precum Hugo Chavez sau Kim Jong Il.

Fundația Bătrânilor Anchilozați, Bolnavi de Artrită, Letargici și Înfruntând Chinuri Insuportabile (fundație mai cunoscută sub acronimul de: BABALÎCI) lucra de multă vreme la un proiect ce avea să sporească considerabil (cacofoniile se trec cu vederea mai nou) aportul pensionarilor la bugetul de stat, considerând că impozitul aplicat unei vieți de muncă cinstită nu satisface pe deplin apetitul unui executiv ineficient.

Cameliu Geriatrescu, președintele BABALÎCI-lor, mulțumește divinității pentru inspirația insuflată ministrului Vlădescu și ideii sale, reamintindu-ne o realitate evidentă. Persoanele în vârstă au nevoie de mai puțină mâncare, mai puțină căldură, au din ce în ce mai puține cunoștințe în viață (scade mult factura telefonică), poartă oricum același rând de haine și ce rost mai are să-ți cumperi straie noi când mâine poate să ți se jeluiască popa la poartă.

Așadar, din prisosul financiar pe care îl conferă o pensie, pensionarii sunt mai mult decât dispuși să suplimenteze bugetul de stat.

O altă propunere a fundației ar fi fost stabilirea vârstei de pensionare într-un mod extrem de eficient: speranța de viață + 10 ani. Astfel s-ar fi evitat complet orice fel de nemulțumire și în suficient timp cuvântul "pensionar" ar fi părăsit definitiv limbajul zilnic și chiar dicționarul.

Eliminarea totală a pensionarilor implică totuși un mic impediment. Avusesem săptămânile trecute o idee sclipitoare, idee care pare ridicolă în condițiile de față. Mă gândeam să fiu pensionar acum când sunt încă tânăr, în formă și vorba aia "still have my looks", pentru ca restul vieții să lucrez ca să-mi plătesc datoriile. Îmi și imaginam o moarte poetică la birou la vârsta de 67 de ani. Nu mai mult că nu-s lacom. Înainte ca ochii să mi se închidă definitiv, îmi văd viața derulată rapid în minte ca pe trailer-ul unui film bun, cu momente hazlii sau de tristețe sfâșietoare, cu suișuri și coborîșuri în egală măsură, cu mulțumirea că mă sting la sfârșit de lună și mi-am finalizat toate proiectele și compania nu are de suferit de pe urma condiției mele precare de muritor.

l-am găsit pe Bulă

2010-02-23T03:59:00.002+02:00

se ascunde în mijlocul lui Idaho, conduce un Lexus

anti anti-ziua îndrăgostiților

2010-02-16T20:57:00.005+02:00

nu mă declar un fan al acestui nou(?) curent de rebeliune împotriva așa-numitei Valentine's Day.

mi se pare un snobism cras să fii anti „ziua îndăgostiților” până la repulsie. în contextul actual al globalizării mi se pare mai mult decât firesc ca unele culturi să predomine și să se impună în fața celorlalte. conceptul de global village devine tot mai tangibil și această uniune a piețelor merge mână-n mână cu o uniune a multor lucruri.

nu mă înțelegeți greșit, nu mă declar un adept al acestei sărbători (nici măcar al Crăciunului) și nici nu o sărbătoresc, însă din moment ce există ziua internațională a luptei împotriva cancerului, a luptei împotriva SIDA, ziua înternațională a femeii, zile ale orașelor și așa mai departe, de ce să nu existe o zi a dragostei?

fiecare este liber să creadă și să sărbătorească ce vrea...

comercianții nu pot fi învinuiți în nici un caz. ei doar mănâncă o pâine cinstită de pe urma celor care au îmbrățișat 14 februarie ca pe o zi a dragostei. și eu aș face-o și cel mai probabil și voi.

hai să lăsăm libertatea de opinie să alerge liberă...

Minciunile

2009-12-28T21:01:00.001+02:00

de Adrian Păunescu

Dar, hai, să ne spunem minciuni importante,

Dar, hai, să ne spunem minciuni şi mai mici,

Aşa cum amanţii le mint pe amante

Şi ele îi mint pe pământ pe aici.

Dar, hai, să ne spunem cu patos braşoave,

Dar, hai, să vedem cine minte mai mult,

Ascultă delirul consoanelor grave,

Cum şi eu minciunile tale le-ascult.

E foarte frumoasă, e foarte frumoasă

Minciuna aceasta pe care mi-o spui,

Aşa că, te rog, şi pe mine mă lasă

Să palavrăgesc doar ce nu-i, doar ce nu-i.

Concurs de minciuni la echipe şi solo

Şi ies campioni mincinoşii cei mari,

Dar, dragă Păcală, tu ce faci acolo?

În campionate de ce nu apari?

Se minte cum nu s-a minţit niciodată,

E multă minciună la noi pe pământ,

Sunt false recursuri şi nu-i judecată,

Balanţa cea veche-a dreptăţii s-a frânt.

Dar, hai, să minţim fără nici o ruşine,

Dar, hai, să minţim în direct şi-n răspăr,

Că poate prin rău vom ajunge la bine,

Minciuna supremă va fi adevăr.

Oraţie de nuntă

2009-12-28T20:50:00.001+02:00

de Adrian Păunescu

Astfel după tine se încheie toate.

Trag oblonul negru la fereastra mea.

Nu mai vreau decepţii, vreau singurătate,

Nu mai vreau iubire, voi abandona.

Avusesem dreptul şi eu, ca oricare,

La o nebunie, la un ultim glonţ

Ultima speranţă, ultima-ncercare

Dar în magazie era doar găblonz.

Nu-i nici o problemă, toate-s foarte bune.

Te-am iubit desigur, cum mi-ar sta să neg...

Şi cu pasiune, şi cu voluptate

Şi credeam în tine, vrednic şi întreg.

Hai, întinde mâna pentru despărţire

Schimbă-ţi telefonul, că şi eu mi-l schimb

Salutări miresei, salutări la mire,

Poate se rezolvă toate între timp.

Întră în mulţime, nimeni n-o să ştie

Două, trei persone care ne-au ascuns,

Eu voi ţine minte scurta nebunie

Şi-ntrebarea noastră fără de răspuns.

Firea ta ciudată n-o voi regăsi-o

Nici n-ar fi nevoie, tu rămâi un mit.

Nuntă fericită, te-am iubit, adio,

Nu întoarce capul, pleacă, te-am iubit!

Vezi că se confirmă bârfa despre mine:

Te-am lasat deodată crud şi nefiresc

Totuşi ţine minte, ţine bine minte

Te salvez de mine fiindcă te iubesc.

Totuşi, iubirea

2009-12-28T20:37:00.006+02:00

de Adrian Păunescu

Şi totuşi există iubire

Şi totuşi există blestem

Dau lumii, dau lumii de ştire

Iubesc, am curaj şi mă tem.

Şi totuşi e stare de veghe

Şi totuşi murim repetat

Şi totuşi mai cred în pereche

Şi totuşi ceva sa-ntâmplat.

Pretenţii nici n-am de la lume

Un pat, întuneric şi tu

Intrăm în amor fără nume

Fiorul ca fulger căzu.

Motoarele lumii sunt stinse

Reţele pe căi au căzut

Un mare pustiu pe cuprins e

Trezeşte-le tu c-un sărut.

Acum te declar Dumnezee

Eu însumi mă simt Dumnezeu

Continuă lumea femeie

Cu plozi scrişi în numele meu.

Afară roiesc întunerici

Aici suntem noi luminoşi

Se ceartă-ntre ele biserici

Făcându-şi acelaşi reproş.

Şi tu şi iubirea există

Şi moartea există în ea

Îmi place mai mult când eşti tristă

Tristeţea, de fapt, e a ta.

Genunchii mi-i plec pe podele

Cu capul mă sprijin de cer,

Tu eşti în puterile mele,

Deşi închiziţii te cer.

Ce spun se aude aiurea,

Mă-ntorc la silaba dintâi,

Prăval peste tine pădurea:

Adio, adică rămâi.

Şi totuşi există iubire

Şi totuşi există blestem

Dau lumii, dau lumii de ştire

Iubesc, am curaj şi mă tem.

despre nemulțumire

2009-12-14T22:08:00.002+02:00

Timpul: prezent

Locul: a treia planetă de la soare

Personaje: diverși indivizi

Problema: nemulțumire vis-s-vis de situația curentă

Rezolvare: acțiune în instanțele judecătorești

Exemple: vezi mai jos

1. un bărbat dă în judecată Sony ofticat pe faptul că jocurile video promovate de această companie nu sunt accesibile pentru nevăzători. Adică orbi, adică persoane care nu văd, visually challenged într-o formulare mai finuță. Țineți minte că este vorba de jocuri video, unde cuvântul video provine din limba latină și reprezintă acțiunea de a vedea cu ochii (pleonasmul forțat e folosit pentru a-mi sublinia indignarea). Auzind o aberație de asemenea proporții mintea omului normal încearcă să mențină un echilibru precar între amuzament și tristețe. Un programator de jocuri video în Braille ar fi culmea ironiei, o contradicție de termeni mai exagerată decât expresia "cel mai unic". Cu toată ingenuitatea mea recunosc că nu îmi pot imagina vreun mod în care o persoană deficientă vizual se poate bucura într-un mod oricât de îndepărtat de senzațiile provocate de un X-box sau Playstation 3 sau măcar de un Tetris amărât cumpărat din piață de la ruși. Nu încerc să fac bătaie de batjocură pe seama handicapului bietului om, dar trebuie să fii al dracului de plictisit/ prost/ resemnat/ rupt de realitate/ naiv/ prost/ nemulțumit/ deprimat/ ranchiunos/ a treia oară prost - pentru a avea pretenții atât de nerealiste și exagerate. Un bărbat adevărat fie își acceptă condiția fie încearcă să o depășească într-un mod elegant, nu ridicol (vezi Ray Charles, Stevie Wonder sau Andrea Bocelli. acesta din urmă se dă cu rolele, cu bicicleta și sare din avion, asta pe lângă faptul că e un cântăreț desăvârșit).

2. un indian, nu genul cu multe pene în vestimentație ci genul care venerează vacile, a înaintat un proces împotriva producătorului de deodorante Axe susținând că reclamele acestora sunt nerealiste și că produsul lor n-a reușit să-l ajute să-și găsească o parteneră de viață. Sau o parteneră de câteva luni. Nici măcar o parteneră de 3 ore de beție și un futai pe care respectiva să le regrete amarnic a doua zi. Într-o țară ce adăpostește mai mult de un miliard de locuitori, craiul nostru n-a reușit să păcălească nici un reprezentant al sexului opus să nu se mai opună sexului. Asta mă face să mă gândesc că poate, doar poate, există o posibilitate extrem de îndepărtată ca băiatul să aibe ceva nereguli. Îmi și vine să-l întreb: Ce ai bă de nu reguli și tu ceva? Îmi place cînd mă fac singur să râd.

3. un tânăr american a intentat/inventat un proces împotriva jocului online World of Warcraft pretinzând că nenumăratele ore pe care le-a petrecut jucându-se l-au făcut trist, singuratic și alienat social. Avocatul apărării ar putea susține că au de-a face cu o condiție preexistentă, succesele din tărâmul virtual fiind incompatibile cu o viață socială activă, sau cu o viată socială punct. Tânărul pretinde un milion de dolari drept reparație pentru situația jalnică în care l-a adus jocul respectiv. În eventualitatea nefericită în care reclamantul ar avea câștig de cauză (eventualitate în care eu îmi pierd orice speranță în umanitate), pun rămășag că ar continua să-și petreacă timpul alături de orci și elfi și vrăji și balauri, dar într-o casă mai mare, pe un calculator mai performant.

Așadar, în improbabilitatea că nu v-a plăcut ce am scris: Sue me!

apropos de bun simț

2009-12-11T03:15:00.002+02:00

marea mea sursă de inspirație, Donny, menționa în treacăt lipsa coloanei vertebrale a lui Crin. mie mi se pare că gagiul are o postură destul de țeapănă în poza de mai sus, deși bănuiesc că Donny vorbea pur metaforic. orice asemănare dintre cele două poze este intenționată și rău voită

Incongruențe

2009-12-10T23:58:00.005+02:00

deși la orice curs de comunicare ni se tot spune să nu începem niciodată cu o negație eu tocmai asta voi face.

Nu o să vă povestesc despre alegerile prezidențiale. Nu o să vă povestesc despre cum am votat cu fiecare din cei 12 candidați ai primului tur. Nu o să vă povestesc cum am acordat câte 6 (șase) voturi fiecărui prezidențiabil calificat în al 2-lea tur de scrutin. Nu o să vă spun cum Crin are coloană vertebrală doar pentru că rămâne consecvent în potrivnicia lui față de Băsescu. Nu o să vă spun nici că sunt de părere că nu va mai dura mult. Nu o să vă spun despre scandalul politic de proporții de pe plaiurile mioritice.

Nu o să vă spun că am testat autostrada Transilvania.

Nu o să vă spun nici că am fost mâhnit că naționala de handbal feminin a pierdut astăzi la mustață cu Norvegia. Nu o să vă spun nici că am fost foarte mulțumit de victoria aceleiași echipe din meciul cu Ungaria.

O să vă spun despre bărbăție.

Nu mă refer aici la bărbăție ca parte a organului reproductiv masculin (las pe mâna imaginației voastre traducerea în nenumărate limbi și expresii).

Mă refer efectiv la paradigma conceptului de „a fi bărbat”.

Ce înseamnă să fii bărbat? (luăm genul masculin ca pe un sine qua non)

Unii ar zice că înseamnă să ai o anumită vârstă, alții un anumit bagaj de cunoștințe. Unii ar zice că pentru a fi bărbat trebuie să ai mușchi, alții vene proeminente (da, există asemenea afirmații). Unii ar spune că trebuie să ai mult păr, alții, din contră, că trebuie să fii cuprins de precalviție. Unele fete/femei sunt atrase de un mic exces de grăsime abdominală, altele de pilozitățile pe care un mascul le deține în zona pectorală. Curajul, prezența de spirit și stoicismul șunt și ele menționate.

Andrei Gheorghe spune că „antrenamentul în diplomație duce la o pierdere în bărbăție”.

Eu cred că acest concept diferă în funcție de unghiul din care este privit, adică dacă este privit de ochiul rimelat din „căpșorul ei delicat” sau de ochiul unui client (și nu al unei cliente) al sistemului corecțional.

Un bărbat (așa cum este el privit prin ochelarii de pe nasul meu) nu trebuie să fie vânjos. El trebuie să fie calm, stăpân pe sine, trebuie să fie erudit. El trebuie să-i poată oferi sentimentul de siguranță și protecție (nu neapărat și starea) unei domnițe.

Un bărbat trebuie să fie galant, trebuie să fie destoinic.

Un bărbat trebuie să fie înțelegător și nu să încerce să înțeleagă...

(afirmație valabilă strict în interacțiunile dânsului cu o tânără)

Lună nouă

2009-12-04T02:29:00.006+02:00

sau "De ce nu este Edward Cullen un vampir adevărat"

"Rata tot mai mare de eșec a căsătoriilor și a relațiilor în general poate fi pusă în cârca televiziunii și a producțiilor haliudiene. Ele impregnează idei nerealiste despre prinți pe cai albi și greuceni ai timpurilor moderne în căpșorul delicat și lipsit de rezistență al fetelor."

Rus "Donny" Dionisie, zilele trecute, citatul, nu poza

Poza e doar wishful thinking din partea mea

Concluziile de extrem bun simț ale lui Donny parcă au stârnit ceva în mine. Mai întâi un hohot de râs, apoi mi-au amintit de o doleanță mai veche de-a mea. De multă vreme încoace port o imensă indignare în legătură cu succesul nesimțit și mai ales nemeritat al seriei Twilight. Nu neapărat celor 4 volume groase de literatură de fast-food (se consumă extrem de ușor, dar uneori cad greu la stomac), ci mai ales adaptărilor cinematografice.

Twilight, un film de nota 5.8, abundă în reprezentații stânjenitoare și efecte speciale slăbuțe și e dominat de o naivitate crasă, nu insist. A doua felie, New Moon, adaugă o seriosă insultă injuriei inițiale în special prin încasările ridicol de exagerate pe care le poate atinge un film de nota 4.6. N-am să fac o recenzie unui film pe care probabil n-o să-l văd veci, problema mea este legată de neverosimilitatea romanței dintre vampirul sclipicios și adolescentina respectivă.

În primul rând, ăla nu are moacă de vampir, dacă îmi este permisă această formulare mai puțin academică. Ciufulitul cu alură de drogat profesionist strălucește la soare ca o grămăjoară delicată de diamante și e "vegetarian" într-ale suptului de sânge, preferă să vâneze animale în pădure în loc să se înfrupte din deliciozitățile meniului local cu specific uman. Și mă gândesc că ar fi existat destule frăgezimi și delicatese în liceul pe care îl frecventează aiurea numai pentru a păstra o urmă de conformism social. De parcă i-ar păsa cuiva. Familia aia e mai falsă decât o bancnotă de 7 dolari.

Și ca să vezi culmea obrăzniciei, amicul meu mai vrea și să aștepte până după căsătorie pentru a-și consuma dragostea la modul fizic. Nici un mascul de pe planeta asta nu este programat în acest fel și, în umila mea opinie, cred că filmul oferă un exemplu negativ pentru orice duduie ce intenționează să-și ofere cireașa alesului inimii. Vorbim aici de jocul absurd numit de unii generic "real life". Cu promisiunea iubirii eterne pe buze, tânărul flăcău o să-i înfulece lacom cireașa și o să scuipe satisfăcut sâmburele direct în fruntea ei idealistă pentru ca apoi să-și vadă liniștit de drum gândindu-se că mai sunt destui cireși în livadă.

Pentru ca puțin mai târziu, când croaziera lor întâlnește ape mai tulburi, Edward să-și pună traista'n băț, să-și ia lumea'n cap și colbu'n picioare și să plece la dracu'n praznic. Stau superputerile pe el ca purecii pe câinele comunitar și el se teme că n-o poate proteja pe împiedicata aia mică de turbatu' de frate'su . . . bullshit.

Un vampir adevărat (am ca referință Dracula de Bram Stoker și 'salem's Lot de Stephen King plus o mulțime de filme din același registru) se comportă în felul următor:

-stă toată ziua în casă, chiar dacă e înnorat și plouă și e vreme mohorâtă în principiu. se perindă pe străzi albastre doar sub giulgiul nopții;

-nu are sub nici o formă tendințe sinucigașe. poate consuma chiar și sîngele unor mici rozătoare dacă-i este necesar pentru a supraviețui (vezi cum se bea corect sângele de șobolan în Interview with a Vampire). foarte rar au altercații între ei, corb la corb nu-și scoate ochiu'. situația lui Blade e specială, el e numai pe jumate vampir și în cazul it's personal.

-simpla prezență a unui vampir vero induce teroare și o frică inexplicabilă, nicidecum reverii privind rochii albe, porumbei și dragoste veșnică;

-dințoșii hard-core preferă sângele de om. fiind ființe nobile și având vârste respectabile de sute sau mii de ani privesc de sus orice altă formă de viață, homosapienșii fiind considerați ei înșiși niște animale. de fapt, cu cât e victima mai tânără cât atât este sângele mai hrănitor. ajută și faptul că se pot alimenta din aceeași sursă în moduri repetate, victima fiind în miezul unei transe puternice;

-se pot transforma fie în lupi fie în lilieci fie în ambele. unii se pot teleporta. edward fuge repede-repejor în sus pe un trunchi de copac. wow!

Cred că am risipit destulă energie pe subiectul vampirului ce frânge inimi (la figurat), nu merita nici atât.

În principu, fără principii

2009-12-03T12:51:00.007+02:00

Ați observat cum, în ultima vreme, Dumnezeu crește în popularitate?

Oamenii încep să pună orice rău care li (sau ni) se întâmplă pe seama lipsei de credinţă în Dumnezeu.

Spre exemplu, umblă vorba prin popor că rata tot mai ridicată de divorţuri este datorată faptului că trăim într-o lume tot mai lipsită de principiile solide pe care ni le impune Biserica.

Nici vorbă!

Rata tot mai mare de eșec a căsătoriilor și a relațiilor în general poate fi pusă în cârca televiziunii și a producțiilor haliudiene. Ele impregnează idei nerealiste despre prinți pe cai albi și greuceni ai timpurilor moderne în căpșorul delicat și lipsit de rezistență al fetelor.

Un alt factor ar putea fi și faptul că vârsta la care doi tineri(?) se căsătoresc în zilele noastre a crescut și implicit cresc și așteptările iar dezamăgirile sunt pe măsură. (vezi un post mai vechi pe tema relațiilor făcând click aici)

Nu pot să nu vă fac o trimitere către un articol care mie mi-a plăcut foarte mult. Este scris de Șerban Foarță și poate fi accesat făcând click aici.

De vină mai sunt și telefoanele mobile. Aceste terminale radio au fost miluite cu un notabil progres al tehnicii, ele evoluând ca dimensiune invers proporțional cu numărul funcțiilor de care sunt capabile. Celularele, cum sunt numite de publicul larg, sunt menite a ne oferi o libertate de mișcare însă oare nu sunt ele cele care ne îngrădesc libertatea deoarece ne fac disponibili oricând și oriunde pentru oricine?

O altă situație pentru apariția căreia este învinuită lipsa credinței în Dumnezeu este criza economică (știu și mie mi s-a părut cel puțin nostim). Afirmația de mai sus este făcută de Sever Voinescu în articolul său „De unde vine și cum s-ar trata criza”, publicat în Dilema Veche numărul 301 din 19 Noiembrie 2009.

Domnul Voinescu își susține afirmația prin încercarea de a corobora câteva trăsături care au cauzat criza mondială și anume lenea, lăcomia și vanitatea cu faptul că acestea sunt „păcate cumplite în toate religiile”. El se plânge că „preocuparea pentru cursul valutar este mai mare decât cea pentru mântuire”și spune că nu ne putem aștepta ca statul să facă ceva pentru a reinstaura încrederea în Dumnezeu (pentru a reinstaura dictatura BOR, e ce înțeleg eu din asta. Nu se va întâmpla niciodată deoarece statul e prea ocupat cu instaurarea dictaturii Băsescu) și nici ca BOR să ducă o campanie de marketing. Singurul lucru la care domnul Sever Voinescu speră este ca oamenii să resimtă această criză economică (îmi cer scuze pentru discontinuitate însă consider că criza economică este și mondială) ca pe o pedeapsă divină (!!!).

Mi se par niște aberații toate defecațiile produse de Domnul Voinescu și nu o să văd niciodată o deflație sau o scădere a PIB ca pe un potop trimis din ceruri.

Aș dori să vă mai rețin puțin atenția și să discutăm despre conceptul de Dumnezeu conturat de Octavian Paler în „Viața pe un peron” la care subscriu și eu.

Omul l-a descoperit pe Dumnezeu (și I-a și dat nume) nu privind pătura de ozon ci din teamă. Lui i-a fost frică de gândul că suntem doar pulbere și a căutat ceva opus neantului. „Dumnezeu e partea noastă care nu vrea să moară, care nu se poate consola” zice maestrul Paler.

Acesta e un Dumnezeu născut din singurătate și spaimă, din teroare și nu poate cârmui altfel decât prin teroare, condamnând la penitență prin sânge și foc pe oricine i se împotrivește, pe oricine nu-L adulează. Și-a trimis chiar și Fiul la moarte.

Octavian Paler afirmă că „...în locul paradisului pierdut s-a înălțat Golgota, în locul arborelui cunoașterii, s-a ridicat o cruce. În centrul credinței a apărut o crimă...”

Credința ne cere să îndurăm tot ce se întâmplă cu gândul la viața de apoi. Să lăsăm această viață pentru cei necredincioși, care se descurcă mai bine, cu gândul că se va face dreptate la judecata de apoi.

Nu!

Refuz să accept inutilitatea vieții noastre pământești și să trăiesc visând la ce va urma.

„Carpe diem” zice o veche zicală...

Dacă așa stau lucrurile renunț la credință...

.......sau poate am renunțat deja......

Banul poate

2009-12-03T07:00:00.003+02:00

Citesc un afiș la lucru. Un monstruleț verde cu un singur ochi mă întreabă un lucru aparent banal: m-am întrebat vreodată dacă vreuna din bancnotele pe care le am în portofel au căptușit anusul vreunei stripteuze? Sincer nu mă întrebasem niciodată dacă bancnotele mele au plutit în imponderabilitatea pricinuită de bucile unei tinere care căuta doar să-și croiască drumul prin facultate.

Apoi, într-una din serile trecute, încercând să momesc un pui de somn în orele târzii ale nopții, mă surprind căzut pe gânduri. Ce aventuri, ce peripeții trăiesc plasticele sau hârtiile pe care le numim noi bani în decursul vieții lor? De dragul argumentului aleg o bancnotă oarecare, pe o perioadă oarecare, într-o țară relativ miculuță și liniștită.

Se poate că polimerul lucios părăsește tiparnița direct către sediul vreunei fabrici indistincte situate la 53km de mijlocul pustietății, ajungând să constituie o parte din salarul unui muncitor necalificat. Mai mult de jumătate din respectiva redevență e prăpădită în decursul aceleiași zi, culmea, pe spirtoase ieftine. Deficiența calitativă fiind compensată în mod evident prin abuzul cantitativ.

Ziua următoare, într-un exces sentimentalist ce simulează regretul bancnota noastră contribuie la achiziția unui cadou/mită pentru băietul muncitorului, proaspăt ajuns acasă după cea de a doua zi de școală, probabil într-o zi de marți. Poate chiar un volum cu poveștile fraților Grimm cu coperți colorate și legături slabe. Poate că baietul își marchează progresul literar cu un x timid în dreptul fiecărui basm parcurs, poate realizează în curând că ar fi mult mai matură o abordare cap-coadă. Poate nu.

Poate că aceeași foaie e folosită mai târziu de un prepubescent teribilist pentru primul pachet de țigări (e adevărat, te fac să pari mai cool). Poate că printr-un umor negru al ciclicității bancnota revine la respectivul nenorocit în timp pentru a fi rulată și folosită pentru a trage o linie. O linie de praf alb. În momentele de semi-luciditate, mai trage o linie, metaforică de data asta, observând că bilanțul celor 28 de ani ai săi rezumă la un rând de haine, o periuță de dinți trecută de prima tinerețe și vagi amintiri ale unei copilării standard. Poate se îneacă și tușește și nu-i place defel.

Aceeași bancnotă poate cumpăra medicamente, pilule, alifii pentru diverse dureri de șale și spate. Poate că 30.și.ceva de ani de spălat și frecat coridoare și podele în grupul școlar industrial local i-au deformat degetele și gâtul și spatele și somnul vine doar ajutat de farmaceutice și chiar și atunci e fragmentat și nesatisfăcător. Poate sunt eu cinic.

Poate bancnota e pusă la saltea de o persoană cu o înclinație spre economisire. Poate ajunge să putrezească acolo mai mulți ani, cheltuiala nefiind justificată. Poate iese din circulație. Poate e investită isteț și îi generează o gașcă de bancnote similare purtătorului. Poate investitorului îi plac cluburile de noapte, poate e generos cu bancnotele respective și le îndeasă delicat în fundurile dansatoarelor exotice, într-un efort asiduu de a le culturaliza. Cercul pare complet.

Deci, se poate.

Cordialitate... sau nu?

2009-11-30T13:01:00.003+02:00

Ascult Clint Mansell.

Sunt visător şi trist.

Sunt trist deoarece această lume “modernă” este prea preocupată de superficialitate şi de materialism încât să mai poată avea grijă de inima sa…

Sunt trist pentru că din poporul cald am ajuns nişte cuburi de gheaţă. Nimănui nu îi mai pasă, nimeni nu mai este interesat…

Sunt trist că trebuie să ne anunţăm din timp vizitele pe care le facem prietenilor, că trebuie să ne facem programare, că lumea a ajuns un gigant cabinet (de orice fel vreţi voi) în care intri pe baza bonului de ordine...

Sunt trist că lumea a plină de cabotini.

O să spuneţi că sunt un învechit, un vetust, că trăim în epoca vitezei şi nimeni nu mai poate să se decupleze (vezi conceptul de downshifting).
O să-mi spuneţi că nu are nici un rost să îmi pun singur un nimb şi să mă autosanctific…

Câteodată mă întreb unde e bucuria vizitelor neaşteptate de odinioară?

Unde?

eroul

2009-11-27T22:18:00.002+02:00

thanksgiving'ul meu

2009-11-27T19:51:00.006+02:00

în aceste zile, când tot americanul cu frică de Doamne-Doamne trece prin grele momente de recensământ sentimental pricinuit de sărbătoarea preferată a supraponderalilor, cad și eu pe gânduri încercând să enumăr câteva lucruri pentru care sunt recunoscător. într-o ordine complet aiuritoare :

-mulțumesc fundașului lui Sevilla care a marcat în propria poartă, m-a făcut să zâmbesc;

-e bine că zilele acestea n-au fost temperaturi mai mici de -14gradeC, altfel mi-ar fi fost frig în cele două perechi de teniși pe care le port cu schimbul;

-mi-am testat stupizenia pe www.stupidtester.com și rezultatul confimă o veche bănuială, sunt doar 1% stupid. însă mă frământă enorm faptul că nu știu unde am greșit;

-sunt bucuros că am o unghieră foarte bună, e așa greu să găsești unghiere de calitate zilele astea;

-nu m-au afectat nici gripa aviară nici cea porcină. aștept cu drag simptomele unei gripe mai exotice totuși, o gripă cangurină, pinguină sau chiar elefantină;

-de asemenea, e un lucru bun că m-am putut abține și nu am cumpărat nimic din ce era afișat în Sky Mall Magazine, catalogul prezent pe zborurile U.S. Airways. Tentațiile erau nenumărate, variind de la lansatoare de bezele, ochelari de soare cu cameră video, palmieri artificiali cu beculețe până la seifuri, scări de incendiu portabile și bagheta magică a lui Harry Potter;

-mulțumesc astrelor că au făcut în așa fel încât nu am fost eu copilul acela pe care l-a pocnit Băsescu în moacă. ha!

„Nu e revuluţie, domnule, e reacţiune”

2009-10-13T19:43:00.004+03:00

Astăzi... a căzut guvernul.

parcă doar ieri vedeam demisia în cor a opoziției (de fapt am citit despre ea pe NYTimes.com pentru că televiziunile românești mă dezgustă) și iată-ne azi cu o moțiune de cenzură care a trecut cu 254 voturi pentru și 176 împotrivă.

Leul o să o ia în jos, atât de „în jos” încât o să se trezească în Noua Zeelandă.

Nici măcar acest David care este BNR nu o să poată stăvili Goliatul care este prostia acestui om politic român (în general vorbind...)

Copilăriile politicienilor români o să tragă țara în jos. O să fie retrogradată de toate agențiile de rating și o să diminueze investițiile străine (deși un Leu scăzut e atractiv).

o să adâncească criza....

Ocești filfizoni certați cu bunul simț și mai ales cu rușinea făcând parte din „cel mai josnic clan” îmi repugnă în adevăratul sens al cuvântului. Îmi repugnă aceste încercări ale unor oameni mici de a pretinde că de fapt sunt mari. Îmi repugnă acest sfertodoct de care sunt conduși...

Fratilor va spun cinstit
Hai sa ne mutam la mare
O tara de orase goale
Singura noastra scapare....

graba... mușcă treaba!

2009-06-23T18:55:00.005+03:00

Vi s-a întâmplat vreodată să vă grăbiți?

Deși, mai mult, o întrebare retorică ea e menită să ne reamintească de acea stare de irascibilitate. În cazul unor persoane se întâmplă ca această stare din urmă să capete amploare și chiar să facă uitate motivele pentru care se grăbeau.
Este și cazul unui ieșean.

Mihai N se afla în trafic având calitatea de pieton.
Până aici nimic suspect.

Ajunge dânsul la o zebră, iar pe principiu better late than pregnant, o ia agale către partea cealaltă a străzii. Drumul său îi este însă întrerupt de o vizită la spitalul „Sfântul Spiridon” din aceași localitate.
Probabil toți vă gândiți la ce e mai rău: că a fost lovit de un șofer vitezoman. Nici gând!
Acesta a fost MUȘCAT de abdomen de către un nene șofer grăbit deoarece încăleca zebra cu cu o viteză inadecvată....

Vă las pe voi să vedeți reportajul făcând click aici.

Oare exagerez când spun că nenelu' este un fiu de căţea?

cer parțial noros

2009-06-17T07:49:00.005+03:00

"în orașu'n care plouă de trei ori pe săptămână..."

eu spăl geamuri.

Asta doar până când mă înțolesc în straie de doliu și merg să servesc pizze și paste. Dar nu ia nimeni masa în oraș pe vremea asta și mai ales pe vremurile astea de restriște. Așa că mă duc la film. Mă duc să văd "UP" și să mă conving că locul 19 din topul 250 iMDB este pe deplin meritat. Este, oarecum, nu intru acum în discuții. Însă filmulețul care a precedat "the moment i have been waiting for de câteva zile" m-a pus serios pe gânduri.

Eu știam că copiii, iertați cacofonia, că pruncii vin de altundeva. Este vorba de un loc la fel de roz care te poate face să te simți ca în al 9-lea cer. Probabil primele 8 ceruri sunt nașpa. Simbolismul scurt-metrajului semnat Pixar este tulburător de limpede, în lume sunt multe rele iar noi trebuie să ne punem casca și să le înfruntăm. Eu am ales să folosesc sarcasmul ca mecanism defensiv, pentru că cea mai bună apărare e retragerea. Schimbatul subiectului funcționează la fel de bine.

Ce face barza după ce aduce copiii? Se face mică și intră înapoi în pantaloni. Părerea mea.

Portret de familie

2009-06-13T14:16:00.007+03:00

nu, nu este vorba despre piesa cântată de o domnișoară cu nume de culoare...

Este vorba despre un scurt-metraj produs de același Marian Crișan, câștigător al premiului pentru cel mai bun scurt-metraj la Festivalul de Film de la Sotckholm la sfârșitul anului trecut.
Premiul l-a luat pentru „Megatron” însă eu vă voi prezenta un alt filmuleț satirico-trist numit, simplu, „Portret de Familie”.

Este vorba despre un cuplu tânăr care dorește să iasă din tiparele și clișeele nunților obișnuite. Este un film bine realizat, cu majoritatea cadrelor drăguțe.

așa că puneți-vă cocoșii la microunde și Lunimi, Cameră, Acțiune!

Partea I:

Partea a II-a:

Partea a III-a

Cinemagicianul

2009-06-10T21:44:00.005+03:00

La doar 4 ani după ce frații Lumiere au patentat proiectorul cinematografic, un alt francez, Georges Melies și-a imortalizat talentele de iluzionist pe peliculă. Considerat inventatorul efectelor speciale (sau cel puțin așa îmi place mie să gândesc), el folosește o simplă metodă a substituției pentru a se teleporta pe sine și pe simpatica sa asistentă.

Printre altele, Georgică al nost' este regizorul primelor filme horror și inițiatorul science-fictionului cinematografic (vezi poza de la adevărata aterizare pe lună, nu cea trucată de americani undeva prin deșert).

Erudiție

2009-06-10T21:14:00.003+03:00

Întotdeauna (din iulie 2008 încoace) m-am minunat la vederea următoarei poze:

Cred că necesitatea unei explicări a cuvântului „tenului” spune foarte multe despre așteptările asupra nivelului de cultură a populației.

...așteptări bine fondate de altfel....

post promoțional (pentru Tibi și Codrin)

2009-06-09T22:47:00.004+03:00

Ministerul Turismului a lansatclipul de promovare turistică externă a ţări.

Acesta se poate viziona accesând acest cuvânt.

De asemena mai există și Imnul Turistic al României, care se poate asculta aici.

Băieți, luați aminte...

Țară de călători

2009-06-09T21:59:00.004+03:00

gata.

S-a încheiat perioada în care întreaga Europa face referire la simțul nostru civic și ne imploră să mergem la vot.
S-a terminat perioada de adânci frământări nocturne pe tema norocosului beneficiar al puterii noastre scurse prin pecetea cu marca „TATOV”.

S-a scurs și mult așteptata zi de 7 iunie 2009, zi de alegeri europarlamentare.

Câștigătorii sunt alianțe PSD+PC cu un punct (și mărunțiș) procentual în fața PD-Lului.
Nimic ieșit din comun.
Oricum nimeni nu a mai crezut în rivalitatea de fațadă dintre stânga și dreapta în urma experienței din toamna anului trecut...

Vedetele săptămânii au fost, oricum, Gheorghe Becali (numit în continuare JiJi), Corneliu Vadim Tudor ( numit în continuare Vadim) și Elena Băsescu (numită în continuare EBA).
Poate pentru cei mai nerealiști dintre voi (sau poate pentru cei mai optimiști) faptul că sus-numiții s-au calificat ca Parlamentar European vine ca o surpriză însă pentru noi, cei pragmatici, cu picioarele pe Pământ este doar cursul firesc al lucrurilor.

Pe mine, personal, mă surprinde procentul ridicat(?) de prezență la vot 27.67%. Este cu 10% peste așteptările mele.
S-au lansat discuții de blamare a tinerilor, de blamare a persoanelor cu studii superioare de prezența(?) foarte scăzută la vot. Nimeni nu realizează că oricare om cu IQul peste mărimea de la picior s-a blazat și este degustat de toate „miș-mașurile” care se fac și realizează că oricum nu ai pe cine alege fără a primi (BONUS) și pe celălalt.
A încetat să-i mai pese....

Oricum toată țara este plină de sfertodocți care poartă tricouri cu IinimăJiJi, plină de oameni care nu se deosebesc de animale decât prin acel „oposable thumb” pentru care rațiunea și autocontrolul sunt noțiuni necunoscute, plină de oameni iubitori de botox și de dușmani ai limbii române...

16% dintre votanți și-au exercitat dreptul constituțional pe listele suplimentare, din excursie...

New! Nou! Neu!

2009-06-07T18:43:00.001+03:00

Salutare dragilor,

După cum deja ați observat acest lăcaș al gândurilor fără rost, album al fotografiilor din irealitatea cotidiană are o nouă față.

Oare de ce încercăm să etichetăm fiecare culoare și să îi atribuim mai multă masculinitate albastrului decât portocaliului, de ce să considerăm rozul o culoare mult mai feminină decât galbenul?

Varianta nouă și îmbunătățită este îndrăzneață și poate chiar văratică, tinerească.

Singurul lucru pe care aceasta nu-l deține este un titlu.

Vă las pe voi să veniți cu sugestii că eu plec s-o sărbătoresc...

A man's work is never done

2009-06-04T18:53:00.002+03:00

Bănuiesc că titlul e destul de clar și poza de mai jos nu necesită nici un fel de explicații. A man's gotta do what a man's gotta do.

Autorul acestei opere de artă (conceptul nu e finalizat deocamdată).

Juniper Twist

2009-05-14T05:20:00.004+03:00

Era o zi ca oricare alta, o zi ce nu promitea nimic, nici un vestitor al primăverii nu se încumeta să ridice glasul, precum deja celebrul aplaudac anonim ce strârnește timid avalanșa de bătăi din palme și chiote și încurajări și sughițuri.

L-am văzut pe marginea drumului, erau mai mulți ca el, dar el părea cel mai dezavantajat de soartă, zeița Fortuna îl tratase cu o crudă indiferență, era mic, micuț, miculuț chiar. Fusese crescut de un chinez (nume generic pentru persoana de origine asiatică cu care am tratat, putea la fel de bine să fie japonez sau corean, îmi deplâng ignoranța în paranteza asta) într-un mediu rece, neprietenos, lipsit de orice urmă de compasiune, în condiții inumane, motiv pentru care a crescut strâmb, diform chiar.

Dar eu am văzut ceva bun în el, un fel de modestie ce îi conferă o frumusețe intrinsecă, el nu încearcă să pară cool prin nici un fel de artificiu, el doar este.

Ce este el? Este bonsai-ul pe care l-am cumpărat azi numai pentru a-mi demonstra mie că încă mai există un licăr de spontaneitate în mine, că nu m-am plafonat, că mai am ceva de oferit.

Îl cheamă Juniper Twist, numele este un dublu entendre chiar isteț ocazie cu care îmi felicit inventivitatea. Este un ienupăr (juniper în engleză) puțin twisted (încovoiat) a cărui poveste tristă seamănă izbitor cu cea a lui Oliver Twist, personaj închipuit de Dickens. Sărmanul abia și-a stăpânit emoțiile până am reușit să-i fac aceste poze.

Bonsaii în general (și micul meu ienupăr în particular) sunt plante de termen lung. Achiziția și întreținerea lor reprezintă un adevărat commitment. Rezultă de aici că aș putea fi considerat un om cvasi-matur pentru că am făcut acest salt, sunt un fel de grown-up pentru că am grijă de o plantă care în 10 ani n-a crescut nici măcar cât un Pepsi la sfert, paradoxal.

Mă declar indignat!

2009-05-10T15:10:00.002+03:00

Mă declar indignat de ubicuitatea semidocților sau, adesea, cvasidocților.

Am avut neplăcuta experiență de pătrunde (pentru scurt timp) în această lume a țărăniei fără limite sau poate a fost invers, poate ei au invadat cu nepăsare spațiul meu confortabil, spațiul meu de tihnă...

Nu o să ofer mai multe detalii despre acest incident din care mi-a fost imposibil să ies fără sechele majore si care îmi va rămâne în minte multă vreme de acum ci o să vă doresc ca destinul să vă cruțe de asemenea interacțiuni cu aceste persoane(?) numite de corectitudinea polictică engleză extremely rusticly-inclined.

Sunt uimit cât de inconștient de existența acestor specimene (chiar și în cea mai stingheră dugheană a mult preaiubitei noastre țări) am fos până aseară.

Îmi repugnă până și faptul că acești patibulari beneficiază de aceași forță de gravitație ca și noi, oamenii!

Momente și schițe

2008-10-28T02:41:00.003+02:00

În care este vorba de anumite replici sau evenimente care s-au întâmplat în realitate, autorii îi voi lăsa să se scalde în anonimat, motivele fiind lesne de înțeles.

1.-Road narrows (semn de circulație)... adică drumul de năruie (spus în glumă)

2.-Frapieră... adică dinaia în care faci frappe-uri? (nici urmă de glumit)

3.Dialog balcon-stradă:
-Where are you guys from?
-Romania.
-Are you here on a bike tour?
-No, we have cars.

4.-Bă, poți să fumezi pe cal? (întrebare sinceră)

5.Și am încercat să mă abțin. Șeful spune că nușcedracu nu se poate, Cody vrea să spună "Cum nu?". Traducerea lui a sunat în felul următor:

Șefu: It's not possible.
Cody: How no?

Lipsă de lipsă de inspiraţie.

2008-10-27T13:43:00.003+02:00

Nu e ciudată chiar şi noţiunea de inspiraţie?

Toate marile creaţii literare au fost create în urma acestei stări de inspiraţie. Mai e ciudat că, de cele mai multe ori, ea nu vine când totul este bine şi roz în viaţa noastră. Mi-ar plăcea să motivez lipsa mea de activitate din ultima vreme în acest fel. Să acuz o lipsă a mâhnirii şi să spun că totul a fost bine şi frumos. Nu cred însă că ar fi veridic, Sau poate chiar a fost.

Nu pot da vina nici măcar pe lipsa influenţelor bahice. Au fost într-adevăr mai reduse însă nu au lipsit întru totul.

va urma...

Men @ work

2008-09-11T03:24:00.008+03:00

Mai mult

2008-08-29T22:49:00.003+03:00

Choose Life. Choose a job. Choose a career. Choose a family. Choose a fucking big television, choose washing machines, cars, compact disc players and electrical tin openers. Choose good health, low cholesterol, and dental insurance. Choose fixed interest mortgage repayments. Choose a starter home. Choose your friends.
[...]
Choose rotting away at the end of it all, pissing your last in a miserable home, nothing more than an embarrassment to the selfish, fucked up brats you spawned to replace yourselves. Choose your future. Choose life... But why would I want to do a thing like that? I chose not to choose life. I chose somethin' else. And the reasons? There are no reasons.

Pentru cei care vor mai mult de la viață, iată o invenție grozavă pe care am gasit-o într-un filmuleț de pe YouTube . Este intitulat sugestiv "MORE"

Haz de Bicaz

2008-08-29T22:16:00.005+03:00

Și chiar nu e nimic de râs. Am preluat filmulețul de pe site-ul Cațavencu, iar copărtașii la acest dezastru sunt enumerați la sfârșitul clipului, la care se adaugă fiecare ghiolban depășit de povara unui PET gol și distanța până facilitățile de salubrizare.

Peisajele sunt asemănătoare, condițiile aproape identice, la noi e lac, la ei e lake, dar parcă la ei e iarba mai verde, apa mai curată, aerul respirabil și gunoaiele adunate. Deci, se poate...

Mișcarea și tenisu îți întăresc ... sănătatea

2008-08-02T07:05:00.007+03:00

Profitând de o zi liberă forțată, micii întreprinzători din Ketchum, Idaho, și-au luat inima în dinți și rachetele Reghin în spinare și au asaltat terenul de tenis. Nu contează dacă au jucat bine sau nu, contează impresia pe care au lăsat-o, iar cu ajutorul unui dram de inspirație, a unei tone de transpirație și a unui editor de poze, rezultatele pot fi urmărite în continuare.

Debutul a fost puțin șters, asemuirea cu niște personaje de desene animate nefiind chiar la nelocul ei.

Vădit incomodat de tricou, Cosmin invocă divinitatea pentru a-i dirija mingile.

Golănaș, plin de încredere și debordând de entuziasm, Cody dă impresia că s-a născut cu racheta în mână (nu pot să nu mă gândesc ce dureros ar fi fost pentru mama lui, glumesc doar, săr'na).

Concentrarea atinge paroxismul deoarece chiar dacă sunt o fire primitoare, servele lui Andy eludează capacitățile mele fizice.

Un rever mișel servit de la semi-înălțime.

Dovadă a faptului că "old habits die hard", Codrin își etalează dexteritatea la tigaie.

Un set suplimentar de mingi nu strică niciodată.

O poză mai veche, care a servit drept copertă la Sports Illustrated, Men's Health și revista Tabu.

Dacă Federer mai înfulecă câte o banană prin pauzele dintre seturi, Codrin își respectă blazonul și servește o pizza Supreme.

Apple Fries

2008-08-01T03:03:00.001+03:00

N-am înțeles niciodată de ce fast-food-urile sunt așa populare pentru niște înceți cum sunt americanii. Poate că nu sunt eu cel mai în măsură să critic sau poate am o părere prea bună despre mine (neah!), dar aștia sunt o gașcă de sensibili. Nu vreau să intru în detalii dar am să enumăr o serie de lucruri mărunte care mie mi se par cel puțin ciudate:
-au nevoie de seturi de instrucțiuni pentru cele mai evidente produse, iar gelul de duș ar fi doar unul dintre ele;
-au o grijă cvasi-paranoică de copiii lor exact până la vârsta de 18 ani, când sunt călduros intvitați să-și caute un rost în viață. Asta doar în cazul când nu au un cățel sau alt animal care ocupă un procent mai mare din spațiul albumului foto decât propria progenitură;
-sunt obsedați de spațiul personal în așa hal că încep să-și imagineze scenarii apocaliptice dacă te apropii la mai mult de juma de metru de ei;
-sunt total ignoranți față de sistemul metric (și de restul lumii de altfel) și dacă te scapi cumva și menționezi că este ora 18, sunt la fel de neajutorați ca o țestoasă răsturnată;
-și în sfârșit motivul care a fost catalizatorul acestei indignări: Burger King tocmai au inventat Apple Fries.

Singurul mod în care mai pot păcăli un copil să mănânce o fructă e să o servească sub formă de cartofi prăjiți (asta încă mă miră după ce anul trecut serveam o pizza-desert în cadrul unei mese all you can eat). Între aceiași copii a fost făcut și sondajul care dezvăluia că 70% dintre pre-școlari erau convinși că văcuțele sunt mov și au scris Milka pe laterala stângă. Aștept cu înfrigurare hot-dog-ul cu banană și pâinea cu unt și înghețată. Sunt sigur că pruncii vor fi entuziasmați peste măsură (undeva peste măsura XXL).

Vă doresc poftă mare!

More than a thousand words

2008-07-23T17:48:00.003+03:00

Mesaj Publicitar

2008-07-23T17:43:00.002+03:00

Călătoria cu trenul, acest mijloc mirific de transport este, în România, mai mult decât o simplă sau banală călătorie, mai ales dacă optaţi pentru un tren de noapte.

Luăm spre exemplu trenul accelerat 1931 dinspre Timişoara de Nord cu direcţia Iaşi, tren supranumit „Foamea”de către cei din breaslă şi nu numai. Aces tren oferă numeroase prilejuri de a alunga plictiseala (chiar dacă de cele mai multe ori această plictiseală pleacă singură îndată ce se loveşte de izul ce provine de la colegul din dreapta sau stânga dumneavoastră), nenumărate ocazii de distracţie şi poate constitui de cele mai multe ori o adevărată aventură.

Persoanele cele mai abilitate să vă facă această călătorie cât mai captivantă sunt locuitorii Basarabiei, aceşti confraţi pe vremea României dodoloaţe. Deoarece nu doresc să fiu acuzat de xenofobie, sau Doamne fereşte rasism (cei care se gândeau la asta fie nu ştiu ce înseamnă rasism, fie consideră că persoanele în cauză ar fi de altă rasă) o să menţionez că aceste afirmaţii sunt făcute în urma unei cercetări de piaţă intensă şi laborioasă (4 drumuri în mai puţin de o săptămână) de către subsemnatul.

Aceşti repetenţi ai scolii vieţii la seral, în majoritatea lor, preferă o înţelegere cu „ naşu’ ” sau „ bofteru’ ” achiziţiei unui bilet. Vor exista situaţii în care aceşti filfizoni divorţaţi de bunul-simţ vor spune că ei nu au mai prins bilet cu loc (deşi trenul este doar pe jumătate plin!) şi că doresc să se aşeze puţin, asta în cazul în care se simt politicoşi în ziua respectivă. Dacă sunteţi fortuit de soartă şi îi prindeţi într-o zi normală veţi vedea legea junglei aplicată în afara ei. Odată pătrunşi în spaţiul locativ al compartimentului aceştia încearcă să „pună niţel geană pe geană” pentru ca în urma reuniunii genelor să aibă pretenţii tot mai mari pentru spaţiul şi locul plătitorului de bilet. Pentru a-l obţine încearcă mai întâi să se sprijine cu capul pe umărul, sau chiar poala vecinului emiţând un miros care poate usca şi părul ce înconjoară anusul unei persoane constipate. În cazul în care planul lui A dă greş, va recurge la unul cu o rată şi mai mare de succes: prefăcându-se că doarme se va întinde cu picioarele pe bancheta din faţă tocmai pe picioarele persoanei de vis-a-vis, picioare care nici dacă şi le-ar fi ţinut în fund 2 săptămâni nu ar putea ajunge o asemenea catastrofă chimică.

Se mai poate întâmpla ca să fiţi „cazat” într-un compartiment împreună cu câţiva copii. Veţi spune, că nu este nimic distractiv în asta. Dar uitaţi despre ce tren vorbim. Dacă respectivii prunci au vârstele cuprinse între 2 şi 4 ani atunci aţi fost norocoşi să prindeţi distracţia cea mai mare. Pot apărea bătăi cu mâncare, biberon sau chiar cu sânul mamei care îi alăptează. Vor ţipa, striga, scânci, se vor tăvăli pe jos şi mai ales se vor juca cu mânuţele murdare cu pantalonii sau cămaşa dumneavoastră. În cazul în care încercaţi să-i îndepărtaţi sau să expuneţi anumite proteste veţi avea parte de privirile piezişe ale mamelor iar ulterioar de mai multă atenţie din partea omuleţilor în devenire. Combinaţia de copii mici, de naţionalitate moldovenească este zvonită a fi letală şi este recomandată părăsirea imediată a perimetrului acesteia.

O altă situaţie în care vă puteţi afla este aceea în care întâlniţi persoane în stare de ebrietate atât de avansată încât vor dormi într-o baltă de vomă aflată taman pe locul dumneavostră. Această situaţie, deşi nu se întâmplă la fel de des ca şi cele anterioare puteţi considera şi dumneavostră că este premiul cel mare şi vă poate schimba pentru totdeauna părerea proastă pe care o aveaţi despre transportul feroviar român (cu una de repulsie, evident).

Câteva distracţii minore ar putea fi considerate următoarele: 1. o zi de vară toridă, în care singurul loc liber din compartiment (aflat din întâmplare lângă dumneavoastră) este umplut de un domn pe al cărui tricou se poate distinge un zâmbilici (the Kool-Aid face pentru cunoscători) al cărui circumferinţă face de ruşine stejarul din Borzeşti, 2. toată lumea din compartiment îşi aeriseşte picioarele (datorită aceleaiaşi călduri înăbuşitoare ca şi în situaţia precedentă) şi mai şi mănâncă brânză pe deasupra, 3. staţi în picioare datorită aglomeraţiei lângă nişte puştani aflaţi la a doua tinereţe în a căror minte nu se află nimic altceva decât graţiosul balet sacadat al copulării şi care se află într-o competiţie de glume proaste pentru a intra în dizgraţie vreunei domnişoare din vecinătate sau aflată în trecere, 4. sunteţi trezit din reveria momentului (sau mai rău, din vis) de o doamnă foarte serviabilă care vă întreabă: „bere, seminţe, nuga cu alune?”.

Dacă toate aceste activităţi de leisure (cum se spune mai nou) vă sună tentant puteţi face rezervări la orice gară de pe ruta acestui tren.

Acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Persoanele prezentate nu reprezintă generalizări ci cazuri particulare întâmpinate de mine în cele câteva aventuri din ultima săptămână.

Trivialitate

2008-07-14T12:44:00.005+03:00

Pulă, pizdă, ţâţe, cur, coaie, muie, futut, labă (tristă sau nu) sunt doar câteva dintre cuvintele care speram să le puteţi citi pe acest blog atunci când am pus avertismentul de la început. Şi totuşi acestea nu s-au strecurat printre rândurile nici unui post. Oare de ce?

Unii probabil ar zice că asta se datorează faptului că suntem bine crescuţi, alţii ar zice doar că ne este ruşine să ne manifestăm, dar adevăratul motiv este că ne temeam să nu ne judecaţi greşit. Nu e vina noastră sau a voastră ci a societăţii în care trăim. Ni se permite să spunem măcel, crimă, carnagiu dar nu putem scoate o amărâtă de „pulă” pe gură că lumea deja se uită pieziş la noi.

Cine sunt acei oameni să ne judece? Sexul este o activitate cât se poate de naturală şi ea perpetuează specia umană (şi nu numai). De ce să fie scos „futut” din limbajul nostru dar să fie acceptat „crimă”. De ce să găsim eufemisme pentru orice? Aceste cuvinte au apărut din necesitate, la fel ca multe altele care nu sunt interzise. M-am săturat de atâtea reguli de conduită morală ce nu îşi au nici un rost. Adică biserica permite divorţul în zilele noastre pentru a-şi câştiga tot mai mulţi adepţi şi reuşeşte. Cum poţi să mai crezi în ceva care trebuia să fie sacru şi statornic după toate acestea? Este firesc să existe ceva în care să creadă „cei slabi de înger” pentru a se evita un haos total, dar asta nu înseamnă că toată lumea trebuie să-şi modeleze comportamentul după cel descris într-o carte de cineva după câteva pahare de vin.

Una dintre cele mai corupte şi frauduloase instituţii din România este biserica. Există multă mită şi fraudă fiscală, dar nimeni nu are curajul să se ridice şi să spună deoarece oricine nu este credincios acesteia este judecat şi de multe ori exclus din anumite cercuri.

Ce pula mea, ne merităm soarta.

American't

2008-07-14T12:40:00.002+03:00

Oare de sunt americanii atât de îngâmfaţi? E ciudat că postul acesta este precedat de postul lui Tibi despre S.U.A. dar nu are nici o legătură cu acesta. Tocmai ce am văzut filmul Vantage Point (da, ştiu, abia acum) şi mi se pare că reprezintă exact situaţia reală. Nu o să mă apuc acum de disecat acţiunea filmului şi de a-l comenta deoarece nu este domeniul meu şi nu sunt specializat în aşa ceva. Cu asta se ocupă „my better half” (a se vedea logo-ul pentru a nu se înţelege altceva). Din punctul meu de vedere multe filme nici nu merită să fie comentate, dar să nu divagăm.

Vorbeam de americani. Probabil sunt singura naţiune destul de infatuată încât să fie în stare să pună pe o scenă o dublură a preşedintelui lor. Cum poţi să trăieşti aşa, în lumea ta, fără să îţi pese de nimeni altcineva şi să strigi în gura mare că eşti american şi eşti mândru de asta? E ca şi cum se cred o rasă superioară.

Un alt specimen, de data asta şi mai prost (demn de milă chiar), este alienul (cum le place lor să zică), adică o persoană de altă naţionalitate decât cea americană, care îşi expune în mod public drapelul acestei ţări fără a o fi vizitat măcar. Veneam ieri dintr-o mică excursie şi am zărit steagul cu pricina în două locuri. Primul era pe parbrizul unui camion, agăţat de oglindă, ostentativ, chiar lângă inscripţia cu „Vasile” (nu doresc să ponegresc acest nume, pur şi simplu relatam cu lux de amănunte). Al doilea loc în care am zărit flamura americană era o curte cu o casă pe al carei „târnaţ” (gang) era întinsă o pătură mare, opulentă, ce se vroia a fi o copie a acestui prapur dar la o scară mai mare.

Nu cere nimeni să fim patrioţi (poate excepţe de la teoria asta fac soldaţii) dar nici să ne batem joc în halul ăsta. Probabil ei doar credeau că este „cool”.

Un alt lucru pe care nu îl înţeleg este faptul că unii sunt atât de ahtiaţi să-şi manifeste adularea acestei ţări de peste Atlantic, ţară al cărei popor nici nu are idee despre existenţa lor, încât prepară focuri de artificii pe 4 iulie. Haideţi măi oameni buni, scoateţi-vă capul din fund, şi nu mai pupaţi în fund această naţiune deoarece nu faceţi decât să le crească ego-ul, aflat oricum la cote nesimţite.

Undeva după curcubeu

2008-07-13T06:49:00.011+03:00

Ca să vedeți că nu doar Dorinel se pricepe la poze (deși departe de mine gândul că m-aș apropia de talentul lui), aduc atenției publice o serie de imagini cu care voi încerca să încropesc o mică povestioară.

Poza 1: Sfâșitul unei perioade memorabile a însemnat în mod tragic depărțirea cel puțin provizorie de o grămadă de buni prieteni.

Poza 2: Plecat-am miercuri din Vulcan, coafura rezistă. Petroșani, friguț, Cluj, ok, Oradea, întuneric și Budapesta, coafura acuză o ușoară oboseală. Londra, cer noros, vânt slab, coafura e retrogradată la gradul de tunsoare. Chicago, cea mai mare furtuna a anului, freza e prea obosită să-i pese. Boise, confuz, Ketchum, prea obosit să dorm, dar măcar am ajuns.

Poza 3: După lupte seculare în care am sunat la primul anunț dintr-un ziar, ne găsim un cuibușor liniștit. Bucătăria complet utilată ne va fi la fel de folositoare ca o pereche de role noi unui olog.

Poza 4: Cel mai important lucru, intru pe net să văd ce mai fac triburile lui Andrei (Andy pentru cei din Ketchum, Idaho). Fac bine, au mai cucerit un sat de barbari, mai are câteva mișcări până la instaurarea dictaturii.

Poza 5: Andrei nu pare impresionat de veleitățile de bucătar ale lui Codrin. În mod absolut surprinzător, mâncarea a fost foarte bună și la un preț mai mult decât rezonabil (suntem încă în perioada în care tragem de orice cent).
Poza 6: Grupul absolvenților MIE care beau un Budweiser în state salută cu respect toate berile mult mai bune pe care le-au lăsat acasă.
Ultima poza: Cum nu am gestionat complet conflictul cu diferența de fus orar și cum există aici un pat cu numele meu scris pe el, vă urez un sincer "Mai vedem noi"

Artă impură sau Neartă pură

2008-07-12T14:20:00.003+03:00

Zilele trecute, într-un acces nocturn de plictiseală am început să răsfoiesc fişierele de tip JPG/JPEG (poze digitale pentru neiniţiaţi) aflate în arhiva proprie. Am dat peste următoarea poză şi dacă tot suntem la capitolul poze am decis că ar fi interesant să v-o prezint şi să jucăm un mic joculeţ.

O să vă rog să o analizaţi atent şi apoi să-mi spuneţi dacă aţi descoperit ceva discordanţe în interiorul acesteia.

Nici una?! Chiar deloc? Nu aveţi spirit de observaţie...

Ah, nu ştiţi de unde să începeţi! Ok, atunci o să încep eu.

Avem în prim plan un cofraj de ouă şi nişte gumiţe (prezervative) umflate. Prima nepotrivire, dacă-mi permiteţi să mă exprim aşa, este chiar între acestea. Şi anume: oul, care este obiectul reproducerii pentru înaripate sau reptile sau peşti (am generalizat deşi nu toţi posesorii de înotătoare se reproduc în acest fel) sau mic dejun pentru alţii, este în contrast cu prezervativele ce reprezintă un simbol al inexisteţei dorinţei de reproducere.

Un alt contrast, şi de data asta dublu, se formează între persoana din imagine (nu dau nume că ar fi urât din partea mea, mai ales că i-am mulţumit în postul anterior) şi obiecele pe care le ţine în mână. Primul ar fi între ea şi cofrajul respectiv: rasa umană nu depune ouă şi deci oul nu e o metodă de perpetuare a speciei pentru acest individ. Al doilea contrast se regăseşte între individul anonim şi prezervativele din imagine: nu pare să fie genul care are pentru ce să le folosească.

Restul obiectelor din imagine au rol doar de decor.

Vă mulţumesc pentru atenţie şi pentru răbdarea pe care aţi avut-o dacă aţi ajuns la aceste rânduri.

Această serie de bilduri (vezi expresia „a fi tras în bild” – a fi fotografiat) va urma.

Ieşire din obnubilaţie

2008-07-12T14:16:00.002+03:00

Salutare dragi tovarăşi.

M-am gândit că ar trebui să vă prezint şi eu un motiv pentru care condeiul meu (la sensul figurat, desigur) nu s-a mai apropiat de aceast jurnal online, cum i-ar zice unii. Un motiv foarte întemeiat nu mi-a venit aşa că o să mă învârt în jurul cozii, la fel ca Tibi. Să spunem că a fost o perioadă agitată pentru noi datorită celebrării absolvirii nostre. Deşi cea formală a ţinut doar o zi au mai fost nenumărate prilejuri pentru a o continua.

Pe lângă toate acestea, în urma relocării mele temporare, am lăsat inspiraţia în urmă împreună cu conexiunea mea la această reţea globală numită şi Internet. Cu toţii ştim că soluţiile provizorii nu sunt cele mai recomandate (internet caffe, prieteni, rude) aşa că am decis să nu fac compromisuri şi am amânat contribuţia mea la prezentul blog.

Dar cum soluţiile cele mai simple sunt întotdeauna cele mai greu de reperat am trecut cu vederea peste o idee simplă: faptul că pot să îmi aştern gândurile pe o foaie (virtuală, evident) în confortul propriului meu computer şi al camerei mele iar pe urmă să le transfer pe un USB Flash şi apoi să le uploadez pe web (îmi place mie expresia). Mulţumesc cu această ocazie bunului şi dragului mei coleg de post pentru că m-a luminat.

Artă pură

2008-07-09T00:03:00.002+03:00

În primul rând aş dori să menţionez că motivul pentru care au lipsit materiale noi în ultima vreme este faptul că răspunsul nostru la întrebarea "vrei o viaţă sau un blog?" este invariabil "le vrem pe amândouă". Aşadar, trecând cu bine peste formalităţi gen festivităţi, banchete şi/sau examene de licenţă, putem acorda o atenţie deosebită acestui tip de entertainment.

Se spune că un artist adevărat poate găsi frumosul în orice banalitate şi poate dezgropa sublimul de sub mormane de bube, mucigaiuri şi noroi. Spre norocul meu, nu a trebuit să recurg la măsuri atât de drastice, descoperind o fărâmă de paradis chiar pe raftul bibliotecii din camera mea.

Conceptul propus de mine reprezintă în mod simbolic modul în care este alterată percepţia lirică sub influenţa filtrului bahic. Shotul şi paharul înalt, folosite fără chibzuintă, pot scoate la iveală latura diabolică până şi din cele mai improbabile făpturi, cum este raţa din dreapta pozei (nu este întâmplător titlul ce răsare dintre corniţele blondei - ispita şi cele 10 porunci). Este aproape clar că fiorul inspiraţional care l-a gâdilat pe autorul acestei opere nu a lăsat nimic la voia întâmplării, lucru ilustrat în mod sublim de natura păgână a volumelor care delimitează colecţia: un roman de stephen king şi harry potter.

August Rush

2008-06-22T17:08:00.003+03:00

Voice-over şoptit şi imaginea unui prunc într-un lan de grâu extaziindu-se pe magia muzicii produse de natură. Un băieţel deosebit, un Harry Potter a cărui invitaţie la şcoala de magie a fost rătăcită de sistemul poştal şi care la frageda vârstă de 11 şi 16 zile (da, le numără) evadează din orfelinat şi ia colbul New Yorkului în picioare în căutarea părinţilor care i-au oferit urechea muzicală.

Povestea face un ocol spre miraculoasa concepţie a micuţului. Mama maestră în mânuirea violoncelului şi tatăl solist într-o trupă oarecare îşi consumă dragostea imediat după ce se cunosc (cine-s eu să-i judec), iar rodul acestei pasiuni este descotorosit de tatăl fetii (rece, crud, dar plin de bune intenţii, stiţi voi, genul de intenţii care îţi pavează drumul spre iad şi mai pun şi borduri pe margine). Rezultatul e că cei doi loveri nu se mai văd şi, culmea dezolării, renunţă şi la muzică.

Copiluţul cade în mâinile unui anume Wizard (care abia ştie vrăji o muzicuţă by the way) sub îndrumarea şi pentru beneficiul căruia îşi dezvoltă talentul muzical. Asemănarea cu Fagin din celebrul Oliver Twist pare mai mult decât întâmplătoare. Ăsta micu ajunge la Julliard şi compune o piesă prin intermediul căreia speră că-şi va localiza părinţii, iar când îţi doreşti ceva îndeajuns de tare întreg universul bla-bla-bla...

Finalul filmului, înduioşător dar neverosimil, este la fel de greu de înghiţit ca un con de brad . Coloana sonoră însă compensează pentru orice neajuns făcând filmul uşor de digerat.

Coming soon în curând

2008-06-22T16:49:00.003+03:00

Pentru cei care nu fac nimic toată ziua şi asta îi oboseşte teribil, pentru cei care au nevoie de o pauză de la statul degeaba, pentru cei care consideră duşul o corvoadă, pentru cei prea leneşi să-şi facă un sanviş, pentru ei nu am făcut nimic.

În schimb, pentru cei care nu-şi mai văd capul de trebi, cărora nu le ajung 24 de ore să-şi "facă făcutele" (vorba bunicii), pentru cei atât de ocupaţi că nu au timp nici măcar să savureze ştirile de la ora 5, dapăi să stea liniştiţi la un film, pentru ei venim cu o soluţie.

Este echivalentul cinematografic al fumatului pasiv, filme rezumate cât mai succint şi elocvent de nimeni altul decât subsemnatul. Pentru că ştiu cât de frustrant e atunci când discuţia deraiază spre universul haliudian şi te afli în întuneric sau pentru că nimeni nu mă ascultă când vorbesc, pentru noi, pentru toţi, demarăm rubrica "Lord of the Films".

Calling Dr. Dick

2008-06-22T16:12:00.003+03:00

Numele din titlu se referă bineînţeles la forma mai prietenoasă a numelui Richard. Faptul asupra căruia doresc să vă atrag atenţia este totuşi altul. Am dat întâmplător peste această etichetă ataşată unei sticle de vin. Se pare că ea conţine un mesaj din partea asistentelor de la serviciul de urgenţă care doresc să mulţumească sincer producătorului pentru potenţarea prestaţiei medicului de gardă (whatever that means).

Nu ştiu dacă sângele de taur este donator universal şi a ajutat la salvarea unor vieţi, nu ştiu nici ce fel de spital e acela care permite unui doctor băut să animeze şi să reanimeze viaţa sexuală a asistentelor (şi în acest caz îmi pare sicer rău că nu am dat la medicină), nu ştiu nici măcar dacă cei responsabili cu marketingul au demarat campania de promovare sub influenţa bahică a sponsorului, în final nici nu ştiu de ce mă mai miră.

Trăim în România şi probabil că o merităm.

Spirit antreprenorial.

2008-06-13T01:54:00.002+03:00

Dacă tot am început cu bancuri din această categorie nu m-am putut abţine să nu mai vă spun încă unul din aceaşi categorie, însă mai vechi puţin:

Se încheie Cina cea de Taină. Vine ospătarul cu nota de plată la Iisus. Se uită Iisus la notă şi înlemneşte: 30 de arginţi.
- Ioane, ai tu cumva 30 de arginţi?
- Nu, Doamne, am dat toţi banii la săraci.
- Andrei, ai tu cumva 30 de arginţi?
Acelaşi răspuns.
- Petre?
Petre ridică din umeri, nu are. Ultimul apostol:
- Iuda, ai tu cumva treizeci de arginţi?
- N-am, Doamne, dar am o idee...

Un trifoi cu... şapte foi.

2008-06-13T01:24:00.002+03:00

În această seară am profitat de ziua de naştere a unui prieten (ocazie cu care îi urez La Mulţi Ani în modul cel mai public) pentru a mă sustrage de la ceea ce făceam. Nu are rost să vă povestesc exact ce era şi o să spun doar că era ceva important. În timp ce savuram distinsa licoare de malţ şi hamei apare în poză (a se citi încăpere) un tip destul de... interesant. Gagiul îşi intră repede în peisaj şi aflu că este de profesie viitor preot, dacă îmi permiteţi să mă exprim aşa. Nimic ce merită menţionat din discuţie până la un punct. A început să spună bancuri. Motivul pentru care voi reproduce bancul este faptul că mi s-a părut amuzant, dar şi mai amuzant spus de un preot. Uite-l:

Sfântul Petru şi Iisus jucau table. Sf. Petru aruncă zarurile: 1-1. Vine rândul lui Iisus: 7-7.
Sf. Petru: Bă Iisuse, ce dracu', am zis fără minuni!

Zero borat

2008-06-12T22:44:00.002+03:00

Revenim în forță cu o știre din categoria „același gust cu zero zahăr”, cu un mare accent pus pe ZERO. Vreau să menționez faptul că zero e cea mai c00l cifră, din mai multe motive, dintre care voi enumera exact unul: Bond, James Bond e agentul zero-zero-șapte și îl bate la fund oricând pe comisarul Moldovan. În plus, cuvântul Zero e doar la un sunet distanță de Zorro, un alt super-erou ale cărui virtuți nu pot fi exprimate nici de cel mai desăvârșit maestru al condeiului.
Subiectul de astăzi se încadrează perfect într-un viitor utopic, un viitor cu zero ciobani care se descalță în compartimentul de tren. Știu că viitorul e nelimitat dar nu îmi voi bate capul cu infinitele variații ale acestei categorii printre care:
-zero grăsane cu probleme la capitolul încredere
-sesiuni cu zero examene trântite
-slujbe cu zero colegi/șefi fraieri sau enervanți
-zero taximestriști care să-ți bage religia pe gât
-beții crunte cu zero mamureli a doua zi
-gay parade cu zero incidente
-fotbal românesc cu zero blaturi
-conversații cu zero agramatisme
-știri tv cu zero informații (stai! dinastea avem deja)

Consider că am divagat destul și se poate reveni la ccea ce a vrut să spun în primul rând. E o mică anecdotă despre cum am fost și eu furat în România sau, cu alte cuvinte, cum am dat eu bani pe bilet cu loc că să stau în picioare. NU ajunge că vagonul în care aveam bilet era cu vreo 5 metri mai încolo de unde se termina peronul, dar când mă uit înlontru, trei dintre colegii lui Dorel ăla din reclamă erau întinși pe cele 6 locuri disponibile.
Sfiala mă împiedică să îi smulg din reveria pe care o savurau în acel moment, noroc cu un tip mai fâșneț care vrea neapărat să ne facă un bine și deschide ușa. Mirosul care a evadat nu poate fi redat nici de maestrul amintit mai sus, dar eu, în aroganța mea, voi încerca: dacă fructul pasiunii dintre un pește mort și un homeless ar fi ingurgitat de un sconcs, așa ar mirosi după ce sconcsul a vomitat pe o grămadă de ouă stricate și urină de porc mistreț.
Ideea este că, deși ce era al meu era pus deoparte, a trebuit să-mi caut alt loc și chiar să mă uit puțin pe geam de'a'm'picioarelea în liniștea nopții. Treacă de la mine, să fiți voi sănătoși...

Lights, camera, action!

2008-06-11T08:10:00.005+03:00

Ca să nu zică lumea că sunt demodat şi de modă veche (deşi aceste 2 expresii inseamnă acelaşi lucru şi folosirea concomitentă a lor e un pleonasm, am ales folosirea ambelor pentru a adăuga emfază) m-am decis să adaug şi eu un film postului meu. De fapt, postul este despre filmul postat. Hmmm, devine complicat. Să trecem deci la aceste 2 persoane a căror destin va fi schimbat pentru totdeauna. De acum încolo talentul lor va putea fi admirat de o lume întreagă şi, cine ştie, poate chiar de către un căutător de talente (vezi englezescul "Talent Seeker" sau "scout") de la Hollywood.

Ceea ce aceste 2 păpuşi masculine întreprind în acest material video nu poate fi comentat, este mai presus de cuvinte. Se poate spune doar atât că ceea ce a fost imortalizat în acest filmuleţ nu reprezintă un model de utilizare a coşului de cumpărături ci poate fi caracterizat drept entărteinmănt. Ei au intrat în lumea şoubizului (cuvântul folosit de unii pentru o persoană a cărui scop şi menire este distrarea celorlalţi este bufon sau clovn, dar evul mediu e demult plecat - asta, desigur, fără nici o referire la persoanele din videoclip) fără intenţia de a face un profit. Altruismul lor nelimitat le permite să delecteze globul pământesc cu bunurile lor masculine (a se vedea englezescul "man-goods") fără a cere nimic în schimb. Acestea fiind zise vă las să puneţi popcornul în microunde deoarece vă aşteaptă 12 secunde de încântare vizuală.

Tinereţe fără bătrâneţe?

2008-06-09T10:45:00.004+03:00

Eram zilele trecute într-un taxi şi taximetristul asculta un post creştin. Nu vă place când se întâmplă asta? Când taximetristul ascultă muzică la un volum foarte mare (sau doar deranjant), problemă nu foarte gravă deoarece majoritatea se conformează dacă îi rugăm politicos să dea mai încet, sau când ascultă muzică creştină (* a se vedea postul meu anterior despre cacofonii) situaţie în care nu avem ce face, doar tăcem şi... asta e. Mai e şi situaţia în care primim sfaturi de la aceşti cavaleri ai pedalei de acceleraţie. Câtă generozitate din partea lor să ne reamintească să mergem la biserică duminica sau să fim buni şi înţelegători cu aproapele nostru. Pe departe cea mai neplăcută situaţie este însă aceea în care ne urcăm într-un taxi şi suntem întâmpinaţi de un miros neplăcut. Am experimentat pe pielea mea, sau nasul meu, asta săptămâna trecută. Vară, toropeală temperaturi ce speriau cu scindarea particulele de mercur din termometre, iar nenea taximetrist cu toate geamurile închise. Mă uit frumos dacă are odorizant (evident, am mai păţit-o) -avea, văd geamurile urcate şi mă gândesc, fiind o maşină relativ nouă, că poate are sistem de climatizare şi urc. MARE GREŞEALĂ. Probabil că odorizantul s-a resemnat şi el sau era epuizat după o luptă asemănătoare cu cea dintre David şi Goliat dar fără trucuri. Odată ce i-am dat bice nu mai aveam ce să fac. Mirosul începea să îmi bucleze părul nazal aşa că nu m-am putut abţine şi am scos capul pe geam, mergând aşa tot restul drumului.
Observ că am divagat puţin aşa că o să mă întorc la povestea îniţială cu taximetristul care asculta postul creştin. Nu era muzică ci era un nene (preot cred) care îşi spunea părerea lui şi mai mult îşi afirma împotrivirea faţă de căsătoriile dintre persoane cu o diferenţă de vârstă semnificativă. La început am plănuit să m adâncesc într-ale mele dar vocea lui mieroasă mă îmbia să-l ascult. Nu am rămas eu cu multe dar o idee mi-a rămas în minte. Nenea ăsta zicea că la cuplurile cu diferenţă mare de vârstă între iubiţi (nu contează în ce direcţie, adică cine e mai bătrân) apare un fenomen de inegalitate. Adică persoana mai în vârstă nu mai este percepută ca un egal ci ca una mai înţeleaptă, mai ştiutoare, o persoană care va lua toate deciziile în loc să le ia împreună. Zicea că se trece puţin spre relaţie tată-fiică sau mamă-fiu, după caz, şi nu este corect şi nu ar trebui să se întâmple.
Stau eu şi mă gândesc, oare nu are puţină dreptate? Evident din calcul trebuie să excludem căsătoriile bazate pe interese şi să le considerăm doar pe cele întemeiate pe bază de sentimente. Eu tind să cred că persoana mai provocată cronologic din cuplu va fi mai influentă...
A nu se înţelege greşit, nu sunt împotriva acestui fel de căsătorii şi consider că acestea ar trebui să facă ambele peroane fericite iar vârsta şi averea nu ar trebui să conteze. Probabil ştiu ce va urma oricum, dar este interesant de notat ideea domnului cu voce îmbietoare.

Definiția rasismului

2008-06-07T14:51:00.003+03:00

Într-un vagon de tren se așază doi tipi, întâmplător unul e român și unul e maghiar. Urmeză dialogul:
U: Beszelsz magyarul? (vorbești maghiareză adică)
R: . . . (nu zice nimic, se încruntă ușor)
U: (după se gândește puțin și bea niște suc, începe) Gheorghe Hagi, Gheorghe Popescu
R: . . .
U: Marius Lăcătuș, Victor Pițurcă, Bănel (râde)
R: . .
U: Dobrin, Chivu, Contra, Mutu

R: Dute-n pizda mă-tii de ungur

This little piggy stayed home

2008-06-06T00:19:00.004+03:00

"Febra fotbalului" își arată deja colții printre împătimiți. Cu multe zile înaintea începerii efective a ostilităților se fac planuri, rezervări, pronosticuri, pariuri, se pun deoparte pungi cu semințe dinalea bune, pentru ocazii speciale și se dezbate îndelung succesul teoretic pe care "ai noștrii" l-ar putea avea. Într-o lume perfectă.

Venim deci cu această imagine în întâmpinarea oricăror eșecuri, consolându-ne anticipat cu un tradițional "Îmi bag piciorul!"

Până data viitoare, Hai România !

Cacofoniile - o greseală gramaticală?

2008-06-04T22:31:00.001+03:00

Eu nu cred în cacofonii. Dacă alăturarea a două cuvinte inofensive îi duce pe unii cu gândul la trivialităţi, este problema lor. De multe ori, construcţiile la care ajungem încercând să evităm o cacofonie zgârie urechea mai rău decât cacofonia însăşi. Alte limbi nu se străduie deloc să le evite şi cred că spaima pe care cacofoniile le provoacă vorbitorilor de limbă română se datorează numai automatismelor învăţate în şcoala primară.

Dileme vechi în cuvinte noi...

2008-06-04T19:58:00.007+03:00

Ce înseamnă relaţiile? Doi oameni locuind împreună şi "împărţind acelaşi pat", doi oameni care se dedică în totalitate unul altuia? Există oare aşa ceva? Este oare posibil? Şi aici nu mă refer la partea cu împărţitul patului. Există oare relaţie perfectă, există oare om complet dedicat, există oare persoană care nu a fost dezamăgită niciodată? Eu nu cred că un om poate fi perfect, nu cred că există un om care să nu fi greşit niciodată.
Şi dacă asta e adevărat oare de ce continuăm să căutăm, oare de ce suntem dispuşi să facem compromisuri tot mai mari doar pentru a scăpa de frica de singurătate? Oare de ce speranţa moare ultima? De ce nu suntem în stare să iertăm o greşeală făcută de "persoana pe care o iubim" şi din moment ce nici noi nu suntem perfecţi de ce căutăm perfecţiunea? De ce o relaţie de ani de zile se poate termina datorită unei mici greşeli comise (şi aflată/mărturisită)? De ce încrederea este atât de uşor de pierdut dar în acelaşi timp atât de greu de câştigat? Cum poate o amintire neplăcută şterge din memorie luni de zile pline cu amintiri plăcute?
Eu cred că cei mai fericiţi sunt cei dispuşi la compromisuri cât mai mari, cei care trec cu vederea peste micile momente de slăbiciune, cei care aleg să-şi amintească doar clipele plăcute. De ce nu există astfel de oameni? De ce nu putem accepta şi minusurile de natură comportamentală ale persoanei pe care o iubim? Am ajuns să putem accepta faptul că e puţin supraponderal(ă) dar nu putem accepta faptul că e încăpăţânat(ă), acceptăm 2 coşuri pe faţă dar nu acceptăm să întoarcă capul după altcineva pe stradă. În fond tot pe noi ne are şi doar pentru noi ar face orice, dar e de neiertat faptul că i-a zâmbit mai larg decât ar fi trebuit chelneriţei/chelnerului când a adus nota.
Mai există încă o altă categorie care câştigă teren în ultima vreme: superficialii. Poate fiecare din noi are o latură superficială (mai mult sau mai puţin dezvoltată). În cazul acestora situaţia e opusă. Ei sunt dispuşi să treacă peste faptul că nu poţi lega 2 fraze sau faptul că nu ştii capitala Irlandei dar nu pot accepta nici cea mai mică imperfecţiune a fizicului.
Mă duce gândul la Beigbeder când spunea că bărbaţii care fac sex cu femei frumoase sunt gay. Spunea că aceştia în loc să se concentreze asupra partenerei se gândesc la privirile celorlalţi bărbaţi, la ciuda care îi cuprinde iar faptul că te gândeşti la alţi bărbaţi (bărbat fiind) în timpul actului sexual (indiferent ce gen ar avea partenerul) te face gay.
Cele mai mari enigme ale omenirii după femei sunt relaţiile. Sau poate sunt corelate... Hmmm

Polemici

2008-06-04T09:37:00.002+03:00

- Cum se zice corect: funicular sau furnicular?
- La ce mă?

Plutocraţie.

2008-06-04T01:55:00.005+03:00

Întotdeauna m-am întrebat cine sunt de fapt adevăraţii oameni care iau deciziile politice. Adică mă întreb dacă are vreo importanţă cine este ales într-o funcţie de conducere sau aceştia sunt doar nişte marionete legate de aţele adevăraţilor oameni din spatele jocurilor, de aţele oamenilor a căror putere provine din faptul că dispun de o avere suficient de mare încât să finanţeze bugete de partid pentru a li se îndeplini dorinţele şi pentru a fi favorizaţi de anumite politici, de aţele plutocraţilor.
Oare are rost să votăm?
Trebuie să avem încredere, trebuie să ne pese, trebuie.....

Banc scurt

2008-06-04T00:51:00.000+03:00

De ce isi tot cearta fachirul copiii?

Pentru ca sar in pat.

Caracter amorf.

2008-06-04T00:16:00.002+03:00

Oare de ce toţi tinerii sunt incapabili de a lua o decizie? Oare societatea modernă ne oferă prea multe posibilităţi? Oare e de vină capitalismul că ne dă de toate şi nu ştim ce să alegem, sau comunismul că s-au luat deciziile pentru noi şi ne.am obişnuit aşa. Românul din ziua de azi nu mai e în stare să aleagă nici măcar o cafea. Ajungi într-o cafenea şi ai atătea variante: cafea cu lapte, fără lapte, cu sirop, frappe, lungă, scurtă, grasă, slabă, cu alune şi aşa mai departe. Probabil o să se ajungă să nu mai ştim ce gust are cafeaua, aia neagră cum se zice, aia adevărată. Poate se va ajunge să se facă o cafea cu gust de.... cafea.
Poate felul în care suntem crescuţi e de vină, poate ar trebui să ni se dea mai multă libertate de mici, poate ar trebui să fim investiţi cu mai multă încredere încă de mici, să nu ni se spună ce să facem, ci să fim sfătuiţi, să nu ni se dicteze la şcoală ci să învăţăm să luăm notiţe. Poate ar trebui să ne implicăm în mai multe activităţi extracuriculare, să luăm iniţiativă.
Ar trebui să fim în stare să alegem la ce facultate/master vrem să mergem, nu să aplicăm la toate şi apoi să alegem bazându-ne pe motive superficiale. Poate ar trebui să fie examen de admitere, astfel vei putea hotărâ din timp fiind nevoit să te pregăteşti.
Poate ar trebui să vrem mai mult, sau măcar să ştim ce...

Capra cu 3 iezi si sanul cu 4 sfarcuri

2008-06-04T00:05:00.003+03:00

Vazand acesta imagine nu m-am putut abtine sa nu trec in revista (si daca nu m-am hotarat asupra revistei scriu in blog) o serie de dificultati de ordin tehnic care ar putea aparea in situatia in care acest 'multiple-nipple' ar fi ceva mai mult decat un vis umed al CGI-ului:

1. in cazul in care capra din imagine chiar are 3 iezi, ii poate alapta pe toti de la o tzatza, ramanandu-i un sfarc si pentru the big bad wolf (de fapt asta ar fi mai mult o optiune bonus decat o problema propriu-zisa);

doi. in cazul in care a fatat un singur prunc nu vreau sa-mi imaginez cat de zapacit ar fi micutzul in fata acestei multitudini de variante: lapte normal, degresat, half-and-half sau cu cacao ?

c. acelasi efect il pot obtine singur cu doar 400ml de tarie, desi efectul e de scurta durata; ma intreb cine ar fi in stare sa-si monteze un asa upgrade si mai ales, pentru ce?

astept cu nerabdare raspunsuri si, daca nu cer prea mult, chiar si un test-drive

Vedete...

2008-06-03T23:46:00.003+03:00

Care-i treaba şi cu Mihai Trăistariu ăsta? Nu înţeleg de ce se vede el aşa mare vedetă, din moment ce e un zero barat în muzică. Mai are şi părul ăla făcut parcă să te scoată din sărite. Parcă e o oaie bălană.

Declar pe proprie raspundere

2008-06-03T23:43:00.000+03:00

-motivul pentru care am ales sa contribui la blog: imi da o ocupatie si ma impiedica sa fac altceva cu adevarat constructiv, dar mai ales e gratis. Intotdeauna m-a fascintat obsesia romanilor (si nu numai) pentru chestii gratis, pentru castiguri nemuncite, pentru o mocareala, un chilipir, ceva acolo. Pun pariu ca romanii s-ar intelege cu nashu' si pentru calatoriile in timp;

-din diverse cauze m-am decis sa trec peste perioada mea 'web shy' si sa imi revars sentimentele, ofurile si pasiunile intr-o maniera mult mai vizibila; nutresc insa speranta ca sa nu fie nevoie de interventii serioase sau chiar bine-gandite aici iar spatiul pe care ni-l ofera cu generozitate internetul sa-l umplem cu prostioare, glume, bancuri si alte nimicuri pentru ca, nu-i asa, lucrurile mici fac deliciul vietii;

-acestea fiind zise, imi urez mult noroc si sanatate in continuare.